Săptămâna Brâncuşi, la „Spiru Haret”

741

Dacă săptămâna 9 – 13 februarie a fost dedicată la Colegiul Naţional “Spiru Haret” din Tg-Jiu, aniversării a 164 de ani de la naşterea (în 15 februarie 1851) a lui Spiru Haret, patronul nostru onomastic, săptămâna 16 – 20 februarie a fost dedicată aniversării a 139 de ani de la naşterea la 19 februarie 1876, în satul Hobiţa, judeţul Gorj a titanului sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi.

Elevii din clasele mici, îndrumaţi de învăţătoare au realizat desene după operele lui Brâncuşi, care au împânzit holurile. Expoziţia a fost completată de elevii mai mari îndrumaţi de profesoarele Ana Motreanu şi Simona Croitoru cu reproduceri foto după operele lui Brâncuşi, informaţii biografice, mari personalităţi ale vremii cu care a colaborat.
Desigur, momentul culminant al săptămânii Brâncuşi a fost în 19 februarie când elevii clasei a IX-a H au propus colegilor un moment aniversar. În Amfiteatrul devenit neîncăpător, sunt elevi de la clasele a VIII-a A şi B, a IX-a B, D, H, a XI-a F şi H, a XII-a E şi altele, purtând în piept ecusoane realizate de clasa a IX-a H. Festivitatea începe cu intonarea Imnului Colegiului. Acompaniază orchestra de fluieraşi compusă din elevii claselor XI F şi XII E condusă de prof. Laurenţiu Popescu.
p1După o scurtă prezentare a vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, elevele Oana Dănăşel (XI F), Larisa Manea şi Raluca Popeangă (XII E) recită poeziile „Brâncuşi în cumpănă”, „Contemporani cu Brâncuşi” şi „Dor de Brâncuşi”. Urmează trei videoclipuri realizate pe melodiile „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana fără sfârşit” (compozitor Alexandru Mandy) de către elevii Bianca Ţambrea şi Vlad Munteanu (IX H). Cu viu interes e urmărit şi videoclipul „Iubirile lui Brâncuşi” realizat de Bogdan Milea (absolvent al CNSH) cu contribuţia elevei Ariadna Pecingină (X A).
p2Dar timpul trece, soneria anunţă începerea programului de după amiază, astfel că festivitatea ia sfârşit. Să adăugăm mulţumirile noastre dlui col (rez) Gheorghe Buşe, prietenul nostru care, cu aceeaşi bunăvoinţă ca în alte dăţi, a imortalizat acţiunea prin multe fotografii postate pe facebook. Încheiem cu o poezie al cărui autor nu-l cunoaştem despre câteva gânduri pe care Brâncuşi le-a avut sau putea să le aibă:

Brâncuşi în cumpănă

Condamnat, pentru veci, să fiu numai român,
Oraş al eternei lumini, noapte bună
Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
Păstrează-ţi laurii pentru altă cunună.

E prea greu să mori singur printre străini
Da, gata, plec acum, mă-ntorc la mine-n ţară
Că drumul de mi-ar fi doar gropi şi mărăcini
Şi-ar fi să merg pe jos, nu-mi ia mai mult de-o vară.

Dar iată că acasă m-aşteaptă iude mici
Să-mi dea săruturi multe pe chipul istovit
Nu plec, prieteni, nu, rămân cu voi aici
Să nu cumva să ziceţi: “ai lui nu l-au primit”
Ion Pinţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here