„Săptămâna altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” – la Banca Națională a României Agenția Gorj

622

În săptămâna 18-22 aprile 2016, BNR a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, activităţi extracurriculare de educaţie financiară destinate elevilor din învăţământul preuniversitar, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun“, în baza Protocolului de colaborare semnat în urmă cu 3 ani.
Şi în această ediţie, Agenția Gorj a BNR a desfășurat, cu sprijinul inspectoratelor școlare județene Gorj și Mehedinți, o paletă largă de activităţi educaţionale, diferenţiate pe categorii de vârstă, la care au participat peste 330 de elevi și cadre didactice, din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, de la 10 unități de învățământ: Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu Jiu, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Târgu Jiu, bnr gorj (2)Școala Gimnazială Dragotești, Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic Bîlta, Colegiul tehnic „Henri Coandă” Târgu Jiu, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu”, Școala Gimnazială „Petru Dumitriu” Orșova, Colegiul Tehnic Dierna Orșova.
Activităţile au constat în întâlniri cu reprezentanţii BNR pe subiecte referitoare la: rolul băncii centrale şi al băncilor comerciale în economie, noţiuni de bază privind economisirea, creditarea, inflaţia, elemente despre istoria banilor şi a monedei naţionale, prezentarea elementelor de siguranţă ale însemnelor monetare, prezentarea unor filmulețe educaționale, cu accent pe monedele și bancnotele aflate în circulație și elementele de siguranță ale acestora. Elevilor le-au fost oferite și informații despre bnr gorj (4)desfășurarea operațiunii secrete, cunoscută sub numele de cod „Operațiunea Neptun”, de salvare a tezaurului României (rezerva de aur) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încheiată cu succes prin ascunderea acestuia în Gorj, în peștera de la Mănăstirea Tismana. S-a semnalat, de asemenea, existența noului obiectiv turistic – Muzeului Tezaurului de la Tismana -realizat de BNR.
Cu această ocazie, participanţilor le-au fost oferite broşuri şi pliante de prezentare, precum şi alte materiale de informare cu privire la istoria şi activitatea instituţiei, dar și broșuri informative puse la dispoziție de Comisia Europeană. Banca Națională a României Agenția Gorj, în colaborare cu inspectoratele școlare județene Gorj și Mehedinți, va continua derularea acestor activități, parte a proiectelor educaționale ce au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.
Rozalia Bradu, Banca Națională a României Agenția Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here