Şantierul de la Severin, unde a murit muncitorul din Gorj, a fost închis de ITM

481

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au oprit lucrările pe şantierul de amenajare a reţelei de canalizare din Drobeta Turnu Severin, unde miercuri a murit un muncitor, din Gorj, acoperit de un mal de pământ. Măsura a fost luată întrucât la firma Asset Activ SRL din Bucureşti, care are în antrepriză lucrările respective, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit că cinci angajaţi, inclusiv persoana decedată, nu aveau contracte de muncă active la data producerii accidentului.

În această situaţie, inspectorii de muncă au aplicat o amendă în cuantum de 40.000 de lei pentru muncă fără documente legale şi 8.000 de lei pentru sistarea activităţii şantierului întrucât nu existau create condiţii de siguranţă pentru muncitori. Inspectorii vor continua cercetările în dosarul deschis pentru accident colectiv de muncă, soldat cu un decedat, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale în acest caz.
Miercuri, trei muncitori, cu domiciliul în satul Bustuchin, judeţul Gorj, au fost surprinşi de un mal de pământ, în timp ce executau săpături pentru extinderea canalizării din cartierul Aluniş din Drobeta Turnu Severin. Doi dintre ei, în vârstă de 46 şi respectiv 27 de ani, au fost scoşi în viaţă de echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, iar Stelian Neagoe, de 50 ani, a decedat.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Asa se munceste in Romania,ITM nu face nimic.Daca se poate sa munceasca bietii oameni si pe burta cu saci de pamant in spinare.Halal conditii de munca in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here