Sanitas pregăteşte noi proteste, dacă salariile din Sănătate nu cresc cu 10%

565

Federaţia Sanitas va declanşa un amplu program de acţiuni sindicale revendicative, dacă Guvernul nu va decide, în perioada imediat următoare, acordarea unei creşteri salariale de minimum 10% din salariul de bază tuturor lucrătorilor din Sănătate, începând cu 1 septembrie 2015. Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj, a participat la întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului şi confirmă că dacă nu se vor soluţiona problemele sindicaliştilor, în toamnă vor fi declanşate noi proteste.

După ce aproximativ 150 de membri ai Federaţiei Sanitas au pichetat, pe 7 aprilie, sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv al Ministerului Sănătăţii, pentru a atrage atenţia asupra problemelor existente în sectorul sanitar din România, negocierile cu reprezentanţii Guvernului au continuat.
sanitas protest (1)În data de 26 mai 2015 a avut loc, în Bucureşti, şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS care a luat act de stadiul negocierilor cu Ministerul Sănătăţii şi a analizat rezultatele acestora. „În urma discuţiilor care au durat mai bine de 3 ore, luând în considerare tergiversarea finalizării acestor negocieri şi rezultatul incert de la acest moment, liderii organizaţiilor judeţene Sanitas au mandatat Biroul Executiv să negocieze cu reprezentanţii Guvernului acordarea unei creşteri salariale de minimum 10% din salariul de bază tuturor lucrătorilor din SĂNĂTATE, începând cu 1 septembrie 2015”, confirmă Valentin Popa, preşedintele Sanitas Gorj. Astfel, sindicaliştii atrag atenţia că, dacă în perioada imediat următoare nu vor fi găsite soluţii la problemele semnalate în  mod repetat de Federaţia SANITAS, iar negocierile cu privire la creşterile salariale vor eşua, Consiliul Naţional s-a hotărât să se declanşeze un amplu program de acţiuni sindicale revendicative.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here