Pe data de 9 august 2017, conducerea Federației SANITAS a participat la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii, pentru elaborarea Regulamentului-cadru în vederea stabilirii locurilor de muncă și categoriilor de personal, precum și mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă pentru familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și Asistență Socială”.
La această întâlnire de lucru, Ministerul Sănătății a fost reprezentat de către Carmen Silvia Pop-Secretar de stat, iar Ministerul Muncii de către Elena Ispas-Director Direcţia Politici Salariale, deși reprezentanții SANITAS se așteptau ca cel puțin prima discuție pe acest subiect să fie un dialog direct cu ministrul Sănătății, așa cum li s-a promis inițial, pentru a putea stabili direcțiile de bază ce ar trebui respectate în elaborarea Regulamentului.
Federația SANITAS a cerut ca viitorul Regulament-cadru să aibă la bază cel puțin următoarele principii:
a. Elaborarea unui Regulament-cadru care să cuprindă toate categoriile profesionale care lucrează în Sănătate şi Asistenţă socială (personalul TESA şi de deservire). În acest sens, am solicitat Executivului să găsească o soluție tehnică pentru repararea acestei inechități, chiar dacă acest lucru presupune modificarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
b. Fixarea prin Regulament a unui prag minim pentru sporuri acordate personalului din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, având în vedere că prin Legea salarizării acest prag a fost eliminat.
c. Posibilitatea cumulării a două sporuri pentru personalul care este expus mai multor categorii de riscuri.
Reprezentanţii Federației SANITAS și-au expus argumentele în susținerea celor trei principii pe care le consideră fundamentale în elaborarea unui Regulament-cadru corect, echitabil și complet, declarând că nu va susține un document construit în afara acestora. „Solicităm, în continuare, ministrului Sănătății şi ministrului Muncii o întâlnire în care să identificăm soluții concrete care să conducă la respectarea celor trei puncte enunțate și argumentate la întâlnirea de lucru de astăzi”, se arată într-un comunicat de presă al SANITAS.