SANITAS a pregătit un plan de măsuri de protest

240

valentin popa (1)La mijlocul săptămânii trecute, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât un plan de acţiuni sindicale de protest, pe care urmează a le pune în aplicare dacă nu le sunt luate în calcul solicitările. Membrii Biroului Executiv al SANITAS cer o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, în vederea stabilirii principiilor de bază ale viitoarei legi a Sănătăţii.

În data de 19 aprilie, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a adoptat o serie de hotărâri. În baza acestora, Federaţia SANITAS a solicitat ministrului Sănătăţii să dispună „de urgenţă o întâlnire cu membrii Biroului Executiv în perioada 23-27 aprilie”. Scopul acestei întâlniri ar fi stabilirea principiilor de bază ale viitorului act normativ al Sănătăţii. “Subliniem faptul că în cadrul acestei întâlniri dorim să se stabilească principiile care vor sta la baza proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate publică”, susţin reprezentanţii SANITAS. În acest sens, conducerea Federaţiei SANITAS a înaintat o adresă ministrului Sănătăţii prin care solicită stabilirea unei întâlniri în cel mai scurt timp. În aceeaşi adresă este subliniat faptul că s-au hotărât măsuri de proteste ce urmează a fi puse în aplicare: “Consiliul Naţional al Federaţie SANITAS a adoptat un plan de acţiuni sindicale de protest pentru următoarea perioadă, care va fi pus în aplicare în absenţa unui acord asupra proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate publică”. La ora actuală, conducerea SANITAS aşteaptă răspunsul ministrului în vederea întâlnirii solicitate.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here