Sânge, sudoare și lacrimi în Parlament! Florin Roman, înghesuit, lovit și mușcat de Dan Vîlceanu

1345

Nu putem spune că parlamentarii nu muncesc pentru noi. Ei varsă sânge, sudoare și lacrimi, ori de câte ori e nevoie. Așa a fost și ieri, când, după o provocare a deputatului Florin Roman, fost ministru PNL – deputatul Dan Vîlceanu, la fel, fost ministru PNL, a tăbărât pe fostul său coleg de partid, invitat ,,la interval”, pe holul parlamentului. Acolo, într-o strânsoare de-a dreptul pătimașă, Dan Vâlceanu, cu mâinile pe gâtul fostului coleg, așa cum arată filmarea, încerca să-l muște pe Florin Roman. După o încleștare puternică și îmbufneli tipice unui efort fizic și intelectual la momente de cumpănă, cel din urmă s-a ales cu o julitură și a revenit în bancă tamponându-și nasul, Florin Roman spunând că a primit și un genunchi în față din partea deputatului de Gorj.

Reacțiile de după, reflectate în presă
Florin Roman: ,,Ceea ce a fost pentru mine şocant a fost reacţia domnului deputat Vîlceanu, o reacţie pe care eu personal nu pot să mi-o explic. Am văzut doar că este extrem de tulburat, că avea o privire extrem de ciudată. Ne cunoaştem de foarte multă vreme şi, când cunoşti un om, nu te poţi aştepta şi nu ştii cum să reacţionezi. Practic, în urma acelei altercaţii mi-a înfipt mâna în gât, am ieşit în acest fel din sala de plen, iar în faţa plenului a fost o strângere puternică, a încercat canibalic să mă muşte în zona capului, m-am ferit, iar în momentul în care mi-am lăsat capul m-a lovit cu genunchiul în zona nasului”.
Florin Roman, deputat PNL, a mers, ieri, la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a-şi scoate un certificat medico-legal, după bătaia în care a fost implicat, în Parlamentul României, cu Dan Vîlceanu. ,,Eu, astăzi, am făcut ceea ce spune la lege, ca orice cetăţean. În primul rând, în calitate de deputat, am solicitat Biroului Permanent să pună la dispoziţie acele imagini pe care le-aţi difuzat, pentru că acele imagini nu puteau fi date publicităţii decât cu acordul meu. Văzând declaraţia domnului deputat Vîlceanu, care vorbea doar de o altercaţie verbală, am solicitat să demonstrez că omul minte şi că a fost cu totul altceva. A fost o agresiune, nu a fost o bătaie. Eu nu am reacţionat, am avut acest instinct de a nu reacţiona pentru că i-am văzut figura tulburată, mi-am dat seama că omul pe care îl cunoşteam eu nu e acel om, era practic altcineva, s-a şi speriat după ce a conştientizat ceea ce a făcut.
Am văzut acea urmă de regret pe faţa lui, dar deja lucrurile erau consumate. Totodată, am solicitat în Biroul Permanent întrunirea Comisiei Juridice, am rugat Biroul Permanent să întrunească comisia pentru a viziona imaginile şi pentru a aplica sancţiunile regulamentare, iar în plan penal m-am prezentat la IML, mi s-a făcut consultul, urmează să fie eliberat în câteva zile certificatul medico-legal constatator, iar în baza certificatului medico-legal voi depune plângere penală împotriva acestui deputat huligan. Nu o fac decât pentru că oamenii, cei care au văzut aceste imagini, să ştie că legea este pentru toţi şi că legea trebuie aplicată pentru toţi. Eu, personal, regret că Parlamentul a fost pus într-o asemenea situaţie, dar vă rog să mă credeţi, puneţi-vă în situaţia mea, să vină cineva să îţi dea un genunchi în gură pe neaşteptate, o persoană cu care te cunoşti, nu te poţi aştepta la aşa ceva.
Eu cred că are nevoie de odihnă domnul Vîlceanu. Nu vreau să fac speculaţii, dar cred că pentru a înlătura aceste speculaţii, aşa cum eu am venit la Medicina Legală, şi domnul Vîlceanu ar fi bine să facă dovada faptului că a fost el şi nu altcineva”, a declarat presei centrale, Florin Roman, în faţa INML.
Dan Vîlceanu: ,,Singurul lucru pe care îl spun este că nu voi da declaraţii pe aşa subiecte, pentru că nu vreau să intru în scandaluri marca Roman”, a răspuns Vîlceanu, pentru Radio Infinit.

Consecințe
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea indemnizația tăiată cu 50%.
M.C.H.

3 COMENTARII

  1. Vilcene tu reprezinti Gorjul care te-a votat?Oare vrei sa te mai voteze si in 2024?Pleaca acasa impreuna cu Catu si alti hoti care ati indatorat tara intre 2020 si 2022 de la 36% din PIB pana pe la 48%,oare nu va intraba nimeni?Prost te-au mai educat,tu nu sti decat sa dai cu pumnul,sa musti de nas,necioplitule.

  2. Vilcene tu reprezinti Gorjul care te-a votat?Oare vrei sa te mai voteze si in 2024?Pleaca acasa impreuna cu Catu si alti hoti care ati indatorat tara intre 2020 si 2022 de la 36% din PIB pana pe la 48%,oare nu vaintraba nimeni?PROST te-au mai educat,tu nu sti decat sa dai cu pumnul,sa musti de nas,necioplitule.

  3. Doi cretini, tipic pt.peneleul actual. Vai si amar de tara asta. Toti sunt niste hoti si niste canalii, inclusiv pesedistii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here