O incursiune pe Defileul Jiului în plin peisaj hibernal, chiar dacă nu prilejuieşte admirarea unor tablouri peisagistice de excepţie are totuşi, farmecul ei.
Natura aflată încă în sezonul alb, Jiul ce s-a curăţat, iar cursul său de culoarea topazului şerpuieşte prin despicătura dintre masivele Parâng şi Vulcan şi pare mai spectaculos parcă decât vara, capriciile vremii din defileu ce pot trece de la soare strălucitor la averse de ploaie şi chiar lapoviţă ori ninsoare abundentă iată numai câteva motive ce îi pot face pe iubitorii naturii să parcurgă chiar şi numai o porţiune din traseul defileului la vremea de acum.
Spun asta pentru că peste ceva timp, după cum am auzit odată cu finalizarea sistemului hidroenergetic pe aici va mai curge doar un firicel de apă grosul fiind deviat prin tunelele subterane ce se construiesc pentru producerea energiei electrice. Şi astfel, curgerea Rhabonului cum era numit Jiul în antichitate va fi parţial deviată prin canalele de fugă dacă am înţeles eu bine la suprafaţă rămânând un râuşor anemic.
De aceea, curgerea sa maiestoasă de acum cu apele limpezi s-ar putea să rămână o amintire pe care să o mai vedem doar în filmele documentare. Trebuie menţionat aici că, Defileul Jiului este defileul de pe râurile din ţară cu cele mai multe tuneluri şi după spusele multora, cel mai spectaculos. Acest lucru i-a determinat probabil pe constructorii români de acum două milenii să evite construcţia unui drum de legătură pe defileu preferând traseele cunoscute astăzi, ca Drumul Neamţului şi Defileul Oltului. Cu toată priceperea şi reputaţia lor de constructori şi-au dat seama că, a construi şi intreţine un drum prin sălbatica despicătură a Jiului, era un lucru aproape imposibil pentru tehnologiile de atunci.
Şi în ziua de azi, curgerea bătrânului Rhabon prin spintecătura muntelui ne poate oferi indiferent de anotimp peisaje de exceptie ce continuă să-i lase ‘’cu gura căscată’’ şi pe adevăraţii cunoscătorii ai acestui perimetru. Iar dacă în periplul nostru prin aceste locuri vom poposi la mănăstirile Vişina, Lainici ori schitul Locurele să trimitem un gând bun pentru ca poate şi generaţiile viitoare vor admira această adevărată minune a naturii aflată cea mai mare parte pe teritoriul gorjean şi numită de montaniarzi fără a exagera, Poarta de Piatră a Jiului de Sus.
Mugurel Petrescu