Sancţiuni record pentru angajatorii gorjeni

173

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, acestea încheindu-se cu o multitudine de amenzi, a căror valoare totală a fost de 117.000 lei.

Astfel, Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Gorj a efectuat 50 de controale, din care 46 au fost pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma verificărilor, inspectorii de muncă au depistat doi angajatori, unul din Târgu-Jiu ce presta activitate de construcţii, şi patronul unui bar din Roşia Jiu, care prestau activitate cu 3 persoane fără forme legale de angajare. În acest sens, au fost aplicate două sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 30.000 lei.
“În urma tuturor celor 50 de controale, s-au dat amenzi pentru un număr de 8 angajatori, în valoare de 47.500 lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată, H.G. nr. 500/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea 108/1999, republicată. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea de către reprezentantul legal a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, a documentelor solicitate necesare controlului”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt în cadrul ITM Gorj.

27 de controale în domeniul SSM
Nici inspectorii din cadrul Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă (SSM) nu s-au lăsat mai prejos. Aceştia au efectuat 27 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma cărora au fost depistate 12 neconformităţi. Astfel, s-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 69.500 lei.
Neconformităţile pentru care inspectorii de muncă gorjeni au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here