Sancțiuni drastice pentru profesorii care oferă meditații elevilor din clasele lor

1280

Începând din luna februarie, profesorilor le va fi interzis să ofere meditații contra cost elevilor din clasele în care predau.Conform dispozițiilor legale, toate cadrele didactice sunt obligate să completeze o declarație de interese, în format standard, prin care declară că nu desfășoară activități de pregătire suplimentară pentru elevii de la clasele în care predau.

Declarația de interese trebuie completată până la data de 31 decembrie a fiecărui an. Profesorii care predau în mai multe unități de învățământ completează o singură declarație de interese și depun câte un exemplar completat la fiecare unitate de învățământ.

„Activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară și se pot aplica mai multe sancțiuni, de la avertisment scris până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”, conform legii învățământului preuniversitar.

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate. În același timp, profesorii declară în scris, pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declarații, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, că nu fac meditații contra cost cu elevii de clasă, potrivit ordinului nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024.

1 COMENTARIU

  1. Prost era învățământul pana acum, intrau boi și ieșeau superboi dar sa vedeți ce prosti sadea vor iesi de-acum inainte din scoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here