Sancţiuni de peste 1,6 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu

964

Anul 2015 a fost unul bogat în controale şi sancţiuni aplicate de către comisarii gorjeni ai Gărzii de Mediu. Potrivit şefului Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, în 2015, au fost efectuate nu mai puţin de 832 de controale şi inspecţii, din care 206 în domeniul biodiversităţii şi al ariilor protejate, şi 626 în domeniul poluării industriale.
“În urma efectuării acestor verificări din teren, am dispus aplicarea unui număr de 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.689.500 lei. 14 sancţiuni în cuantum de 359.500 lei s-au aplicat în domeniul biodiversităţii, iar 37 de amenzi în sumă de 1.330.000 lei au fost în domeniul poluării industriale. În general, sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare, dar au fost şi cazuri de neconformităţi constatate în domeniul gestionării deşeurilor. Toate amenzile au fost aplicate pentru societăţi comerciale, majoritate cu sediul în judeţul Gorj. Au fost sancţionate totuşi şi câteva firme din Vâlcea şi Mehedinţi care exploatau masă lemnoasă fără autorizaţie pe raza judeţului Gorj”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here