Sancţiuni de peste 12.000 de lei pentru angajatorii gorjeni

493

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat 20 de controale, în urma cărora s-au aplicat șapte sancţiuni contravenţionale la șase angajatori, în valoare de 12.500 de lei. Principalele deficiențe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neînmânarea către salariat a unui exemplar al contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor.
De asemenea, şi echipele Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat în ultima săptămână un număr de nouă controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate șapte neconformităţi pentru care au fost aplicate doar avertismente. Controalele efectuate au urmărit, în principal, modul de realizare a măsurilor dispuse în controalele anterioare. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie (EIP).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here