Sancţiuni de 69.500 lei pentru angajatorii gorjeni

235

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat un număr de 50 de controale privind depistarea angajatorilor care prestează activităţi cu persoane fără forme legale de angajare. În urma verificărilor, reprezentanţii Compartimentului Relaţii de Muncă au depistat doi angajatori din municipiul Târgu-Jiu care aveau la muncă la negru trei persoane. Angajatorii cu pricina prestează activităţi de prelucrare şi conservare a cărnii de pasăre, iar cealaltă firmă prinsă pe picior greşit desfăşoară activităţi de transport. Cele două societăţi au fost sancţionate contravenţional de inspectorii ITM Gorj cu suma de 30.000 lei. De asemenea, inspectorii de la Relaţii de Muncă au mai aplicat alte 11 sancţiuni contravenţionale a căror valoare a ajuns la suma de 28.000 lei. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor.
De asemenea, zilele trecute, inspectorii de la Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) au efectuat 32 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma cărora au fost depistate 21 de neconformităţi. Astfel, inspectorii de muncă gorjeni au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare s-a ridicat la 11.500 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here