Sancţiuni de 30.000 lei pentru munca la negru

379

Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni fără a le face contract individual de muncă, folosindu-se de serviciile acestora la negru, activitate ce se lasă cu amenzi de ordinul zecilor de mii de lei.

Astfel, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 32 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. În urma acestora, inspectorii de muncă au depistat doi angajatori care prestau activitate cu un număr de trei persoane fără forme legale de angajare. Firmele cu pricina desfăşurau activitate în construcţii şi prelucrarea lemnului, administratorii acestora alegându-se cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei. De asemenea, alţi patru angajatori s-au ales cu sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.500 lei. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: încălcarea prevederilor legale referitoare la munca fără forme legale, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor.
Şi reprezentanţii Compartimentului Sănătate şi Securitate (SSM) în Muncă au efectuat pe parcursul zilelor anterioare un număr de 20 de controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. În urma verificărilor, au fost depistate 14 neconformităţi ce au fost sancţionate contravenţional cu suma de 2.000 lei. Majoritatea neregulilor pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here