Sancţiuni de 190.000 de lei, aplicate de Garda de Mediu

401

Conducerea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu a făcut publice activităţile de control derulate în luna august. Acestea s-au materializat în 86 de controale, din care 67 în domeniul poluării industriale şi 19 în domeniul biodiversităţii. În urma verificărilor echipelor de control, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 190.000 de lei.
“Am aplicat o amendă de 50.000 de lei unui operator economic care a fost depistat că exploata balast fără autorizaţie de mediu în zona localităţii Albeni. Tot în august, un alt operator economic din Turceni a fost sancţionat cu 25.000 de lei, deoarece depăşise volumul de agregate exploatat în balastieră, deci practic exploatase mai mult faţă de cantităţile înscrise în autorizaţie. Valoarea cea mai mare a sancţiunilor şi anume 115.000 de lei a fost aplicată la trei unităţi administrativ teritoriale de pe raza judeţului Gorj pentru: exploatare necorespunzătoare a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, dar şi pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.