Sanatoriul Dobriţa organizează un Simpozion naţional cu participare internaţională

354

DobritaSpitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu şi Societatea Română de Pneumologie organizează simpozionul naţional cu participare internaţională „PATOLOGIA RESPIRATORIE ÎN PRACTICA MEDICALĂ CURENTĂ” ediţia a II-a, ce se va desfăşura în perioada 28-29 aprilie 2011.

Simpozionul naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” este un eveniment de anvergură în domeniul medical. Ediţia a doua a simpozionului, de desfăşoară în perioada 28-29 aprilie, în municipiul Târgu-Jiu şi este organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” (Sanatoriul Dobriţa), cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Pentru conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie din judeţul nostru, organizarea acestui eveniment reprezintă o onoare şi, totodată, un efort susţinut pentru ca totul să fie realizat ca la carte. De altfel, pregătirile pentru Simpozionul naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” au şi început, cu atât mai mult cu cât printre participanţi se vor număra şi personalităţi medicale din alte ţări, ceea ce conferă evenimentului o importanţă şi mai mare.

Peste 200 de participanţi, aşteptaţi la simpozion

Simpozionul naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” are ca scop clarificarea aspectelor legate de traseul pacientului în sistem, de diagnosticarea precoce a afecţiunilor respiratorii şi tratamentul corect al acestora, de rolul medicului de familie, al pneumologului, al internistului, al medicului specializat în medicina fizică şi recuperare şi al celorlalţi specialişti la care ajunge pacientul cu boala respiratorie.

La eveniment sunt aşteptaţi peste 200 de participanţi (pneumologi, medici de familie, internişti, cardiologi, asistenţi medicali) din toată ţara şi şase profesori universitari din Anglia, Slovenia, Serbia şi Ungaria.

Evenimentul este creditat cu puncte EMC acordate de C.M.R şi O.A.M.G.M.A.M.R.

Numele grele din domeniul medical, la Târgu-Jiu

Cu ocazia Simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, la Târgu-Jiu vor fi prezente nume grele din domeniul medical. Manifestarea va fi coordonată ştiinţific de către Prof. univ. dr. Constantin MARICA – medic pneumolog, Institutul Naţional de Pneumologie Prof. Dr. Marius Nasta, Bucureşti.

Printre lectorii confirmaţi care vor susţine prezentări în cadrul evenimentului se numără: prof. univ. dr. Florin Mihălţan, prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu, conf. dr. Gheorghe Nini, prof. dr. Monica Pop, conf. dr. Gabriel Popescu, conf. dr. Marian Olaru, prof. dr. Emil Pleşea, conf. univ. dr. Dan Gheorghe Mălăescu şi alţii. Evenimentul se desfăşoară sub egida Societăţii Române de Pneumologie, fiind inclus în calendarul de activităţi pe 2011 al Societăţii. Programul ştiinţific se va desfăşura joi, 28 aprilie 2011, între orele 11:00-18:00 şi vineri, 29 aprilie 2011, între orele 10:00-17:00. Programul va fi disponibil în curând.

Joi, 28 aprilie 2011 la ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului în sala mare a Complexului Hotelier Brâncuşi (Hotel Parc), partenerul oficial simpozionului fiind Direcţia de Sănătate Publică Gorj. Acolo „vă invităm cu drag să vă alăturaţi susţinerii proiectului nostru menit a creşte calitatea actului medical săvârşit în cadrul spitalului nostru, a creşterii adresabilităţii pacienţilor şi a creării unor exemple de bună practică în ceea ce înseamnă traseul pacientului în sistem”, a precizat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here