Salvatorii gorjeni, în lupta cu Coronavirus

3764

Îmbolnăvirile cu COVID-19, de care, din păcate, au parte tot mai mulți angajați din sistemul medical – numiți generic SALVATORI – au generat panică și în rândul gorjenilor. Până în prezent, în Gorj, nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire a personalului din sistemul medical; sănătatea lor fiind foarte importantă pentru a ajuta și a readuce sănătatea noastră, a tuturor.

Președintele sindicatului majoritar, din cadrul Serviciului de Ambulanță-Gorj și vicepreședinte la nivel național al Federației Naționale Ambulanța, Ionel Ianc, a precizat următoarele: ,,La Serviciul Județean Ambulanța Gorj, avem personal de specialitate foarte bine pregătit, datorită antrenamentului periodic specific, cursurilor, testărilor și a experienței acumulate în timp – unicul nostru scop fiind acela de a salva VIAȚA. Încă de acum un an, am fost dotați cu ambulanțe noi, parcul nostru fiind înnoit în proporție de 90%.Chiar dacă suntem solicitați pentru diverse cazuri, în dotarea ambulanței avem și echipament contra CORONAVIRUS, dezinfectantul pentru mâini și suprafețe, mănuși, măști, și alte produse specific.”

Sprijin pentru Salvatori
Pentru a face față cererilor tot mai mari de igienizare a echipamentului normal de lucru și al lenjeriilor din dotarea SAJ-Gorj, sindicatul Salvamed, condus de Ionel Ianc, a achiziționat și pus la dispoziția Serviciului Județean de Ambulanță, încă o mașină performantă de spălat, urmând a mai pune la dispoziție uscătoare și alte produse.,,Atrag atenția și insist la actualul Guvern, că întreg personalul medical și auxiliar are nevoie de tot sprijinul – prin intensificarea dotărilor cu echipamente, aparatură și alte materiale specifice de protecție, pentru ca NOI să putem asigura TRANSPORTUL, TRIAJUL, URGENȚELE și TRATAMENTUL. Nu trebuie să existe sincope de aprovizionare, pentru că riscurile la care noi, angajații din sistemul medical suntem expuși, pot avea consecințe foarte grave – chiar fatale!Fac apel la toți locuitorii județului Gorj, să nu intre în panică, să colaboreze cu noi și cu toți cei implicați, pentru că numai așa putem ajunge să stopăm extinderea virusului și să–i tratăm pe toți cei care au nevoie de sprijinul nostru!” a conchis liderul sindicatului majoritar din SAJ Gorj, Ionel Ianc.

Ajută și tu!
Campania ,,Suntem uniți! Luptăm împreună!”, susținută și mediatizată de către președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu și prefectul județului, Cristinel Rujan, se derulează de mai multe zile, cu mențiunea că, cei mai mulți pot contribui prin respectarea cu strictețe a măsurilor impuse de autorități, dar cei care pot contribui cu bani o pot face în contul Asociației de Întrajutorare ,,Sprijin pentru Salvatori”:
– Nr. cont: RO80CECEGJ0130RON0580431
– CUI: 29935394
– Tel. de contact: 0755127463
,,Este o asociație pe care noi, cei care avem menirea de a salva vieți și bunuri am înființat-o, iar sumele pe care le vom strânge le vom folosi pentru achiziționarea de echipamente, mijloace de protecție pentru salvatori și bunuri pentru persoanele afectate de această boală, vitale în lupta cu acest virus!”, se arată pe pagina personală a președintelui Consiliului Județean, Cosmin Popescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here