”Salvator din pasiune”, la ISU Gorj

791

Pompierii caută „Salvatori din pasiune”. Campania de voluntariat continuă și în acest an la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Proiectul a fost lansat la nivel naţional în luna mai, 2016, iar în acest an se va derula în trei etape. ”În perioada 01-29 martie 2018 va avea loc etapa de recrutare şi înscriere a candidaţilor, de pe 30 martie până pe 12 aprilie 2018 vor fi verificate dosarele, iar între 13-20 aprilie 2018 etapa de încheiere a contractelor de voluntariat.
Reluăm, astfel, demersul de a găsi acele persoane care sunt pasionate de munca salvatorilor profesionişti şi care vor să se implice benevol, fără remuneraţie, în domeniul situaţiilor de urgenţă şi implicit să-şi pună în slujba semenilor priceperea, atunci când aceştia sunt încercaţi de viaţă.
Pentru a se alătura echipajelor noastre de intervenţie persoanele interesate trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apte din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
După programul de pregătire, activităţile desfăşurate de voluntari alături de echipajele ISU vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajelor preventive, în funcţie de competenţele dobândite.
Dosarul candidatului trebuie să conţină cererea de înscriere, cazierul judiciar, copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” și acordul părinţilor/tutorelui legal, după caz.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here