Centrul Național de Analiză a Datelor Salvamont-Vodafone a fost inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, în județul Gorj. Acest dispecerat are tehnologia necesară pentru a identifica prezența umană în imagini surprinse cu ajutorul dronelor utilizate de echipele de căutare-salvare, folosindu-se, în premieră, echipamente de înaltă tehnologie și inteligență artificială pentru a analiza și identifica prezența umană în zonele greu accesibile.
România este prima țară, la nivelul Uniunii Europene, care a introdus această tehnologie la nivel național, o tehnologie pe care doar patru țări din Europa au mai implementat-o, însă doar la nivel regional sau local, anunță reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
„Este o mare realizare a serviciului Salvamont România și o mare satisfacție pentru noi, gorjenii, ținând cont de faptul că ideea acestui proiect a plecat de la o discuție pe care am avut-o cu Sabin Cornoiu, referitoare la implementarea acestui sistem pentru Serviciul Județean Salvamont Gorj. Determinarea și perseverența lui Sabin au dus, astăzi, la dezvoltarea acestui proiect și la nivel național, și pentru asta îl felicit!”, a declarat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu.
Capacitate de căutare de 10 ori mai mare
Datorită acestui sistem, în numai 30 de minute, o dronă poate parcurge 5 km liniari și poate acoperi o suprafață de peste 24 de hectare. Astfel, se pot transmite fotografii și imagini care după descărcare pot fi, mai apoi, procesate și analizate în nu mai puțin de 2 minute, mărindu-se capacitatea de căutare de aproape 10 ori. Aceste performanțe duc la micșorarea timpului de intervenție, la reducerea riscurilor pentru salvamontiști și, ceea ce este cel mai important, la salvarea mai multor vieți.
„De la an la an, numărul acțiunilor de salvare crește cu 30 – 40%. Doar anul trecut, am avut peste 7.000 de misiuni și mai mult de 8.500 de persoane salvate. În astfel de intervenții, timpul este cel mai important element. Avem o resursă umană bine pregătită, dar sunt situații în care e nevoie de mai mult. Folosind soluțiile lansate astăzi și având și un centru de comandă dotat cu tehnologie de ultimă generație conectat la rețeaua de fibră optică a Vodafone, practic mărim capacitatea de căutare de aproape 10 ori, ceea ce înseamnă mai multe vieți salvate, dar și un timp de intervenție, riscuri și efort considerabil reduse pentru salvatorii montani. Am avut alături în acest proiect Vodafone, în calitate de partener de tehnologie, și Consiliul Județean Gorj”, a precizat Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
I.I.