Salvamontistul Mihail Sârbu a realizat cartea „Cronică Salvamont”

554

A văzut lumina tiparului o deosebită lucrare, o adevărată istorie a Salvamontului Românesc, lucrare ce reuşeşte să surprindă, într-un arc de timp de peste o sută de ani de activitate de salvare montană, frumuseţea acestei activităţi nobile, pe care doar cei dedicaţi o pot face, voluntar, altruist, iubind omul şi natura şi niciodată din obligaţie.

„Cronică Salvamont” – Cartea apărută cu acest titlu în Colecția Verde a editurii România pitorească poartă semnătura binecunoscutului “om de munte”, salvamontistul Mihail Sârbu. Ce se vrea această lucrare, aflăm chiar din Prefața autorului: “Doresc ca această carte să fie o poveste frumoasă despre salvarea în munți, așa cum am trăit-o, cu oameni formidabili, și o înșiruire oarecum cronologică de întâmplări care au făcut să se înființeze Salvamontul în România; dar, desigur, și ceva despre ceea ce a fost dinaintea acestui eveniment. Au existat multe situații cu oameni nefericiți, care au pățit-o prin munți, timp în care au fost semeni care, cu mijloace extrem de rudimentare, improvizații bizare chiar, i-au scos din impas pe acești „naufragiați”.

De fapt, orice gest de ajutorare a unui om aflat în impas este calificat ca fiind de bun simț, uman, obligatoriu chiar, practicat destul de zgârcit, limitat, uneori făcut cu insuficientă pricepere, dar asta contează enorm.

Admirabili sunt aceia care răspund spontan și voluntar la nevoile altora. Cu atât mai mult, cel care își grăbește pasul, se orientează, se cocoață pe bolovani gigantici, orbecăie în cețuri înșelătoare sau bezne aproape totale, simte în draci frigul sau usturimea în ochi a sudorii abundente, în fine, caută și salvează cu devotament o victimă a circumstanțelor acum enumerate, cărora nu le-a putut face față și a capotat.

Acest salvator montan este o salutară și de prețuit prezență în munți, meritând câteva cuvinte de recunoștință pentru faptul că există acolo.“ Cel de-al 21-lea titlu din Colecția Verde are 432 de pagini – o adevărată enciclopedie a domeniului, dar și pagini de scriitură sensibilă, plină adesea de dramatism -, ca și o interesantă ilustrație, cu multe imagini de epocă.

Nu poate lipsi din lectura și biblioteca nici unui iubitor de munte, indiferent că este vorba de drumeț, alpinist, salvamontist sau trecător pur și simplu prin spațiul montan. “Felicitări Mihai Sârbu, maestru în salvarea montană, veteran al Salvamontului Românesc!”, transmit reprezentanții Salvamont România.
M.S.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here