Salvamontiştii gorjeni refac marcajele în munţii din judeţ

313

Deşi suntem în plin sezon turistic şi solicitările de intervenţii la evenimentele produse în zona montană sunt numeroase, salvamontiştii gorjeni acordă o atenţie deosebită şi refacerii marcajelor de pe traseele turistice astfel încât starea acestora să fie în permanenţă foarte bună şi să corespundă cerinţelor şi aşteptărilor turiştilor.

Astfel de lucrări de întreţinere se fac periodic, factorii naturali şi influenţa negativă a unor “oameni de bine” distrugând semnele de marcaj sau stâlpii de semnalizare.
În acest an, salvamontiştii gorjeni, la fel ca majoritatea colegilor lor din ţară, prin proiectul „Culorile României”, au primit un sprijin deosebit din partea Policolor S.A. care a oferit vopseaua necesară pentru refacerea acestor marcaje, precum şi de revopsire a amenajărilor metalice ale circuitului de vizitare de la Cheile Corcoaia – Cerna sat din munţii Mehedinţi şi a celor de acces în canionul Olteţului de la Polovragi. De asemenea, Salvamont Gorj a primit şi o cantitate importantă de lac şi baiţ pentru a întreţine panourile turistice de lemn din principalelor zone turistice din judeţ şi pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere periodică la suprafeţele de lemn ale bazelor şi posturilor de salvare. Judeţul nostru a fost ales ca destinaţie de vizitare în cadrul acestui proiect, o delegaţie de jurnalişti şi bloggeri urmând să ne viziteze zona, să vadă primele realizări şi încadrarea acestora în contextul turistic al zonei. Acest sprijin este nu numai o oportunitate deosebită pentru salvamontişti pentru a oferi servicii de bună calitate, de a face economii pe care să le poată folosi la achiziţia de materiale de salvare, dar şi o bună ocazie de promovare a deosebitului potenţial turistic de care dispune judeţul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here