Salvamontiști gorjeni, în concurs la italieni

407

O delegație a Salvamont România a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o competiție internă a colegilor din Italia, românii fiind invitați pentru prima dată la întrecerea organizată în Munții Dolomiți. Sabin Cornoiu, care este și șeful Salvamont România, a fost însoțit de la Gorj de colegul său Cătălin Dascălu, acesta participând, de altfel, în concurs la echipa “Dacia”, cea care a ocupat locul opt în competiția italienilor.
Alte două echipaje ale românilor au concurat și au ocupat locurile 14 și 33 din cele 51 de echipe participante, Sabin Cornoiu apreciind rezultatele ca fiind unele foarte bune. “Dolomiți Rescue Race o interesantă și atractivă competiţie internă a salvatorilor montani italieni, singurul concurs național al salvatorilor montani italieni, competiție la care organizatorii, CNSAS – Corpo Nazionale Soccorso Alpino e Speleologico, și-au dorit să îi aibă alături și pe reprezentanții Salvamont România cu a căror conducere au relații bune de colaborare și amiciție. Delegaţia Salvamont România este alcătuită din 14 salvatori montani din centrele Salvamont Bihor, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Mureş, din echipa municipiului Braşov şi din echipa orașului Zărneşti. Noi am mers cu trei echipe de concurs formate din salvatori montani din mai multe județe. Prima echipă s-a clasat pe locul 8, la un timp foarte scurt de echipele de pe podium, nici nu aveam pretenția să câștigăm mult mai mult, pentru că nu erau munții noștri, nu cunoșteam zona, trebuia să ne adaptăm imediat la situație, dar rezultatele obținute ne-au confirmat că salvatorii montani români sunt buni, se pot adapta la situațiile neprevăzute care pot apărea în munte”, a declarat Sabin Cornoiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here