Salvamont Gorj, prezent la Congresul Internaţional de Salvare Montană CISA IKAR din Franţa

707

În perioada 17-21 octombrie, în stațiunea Chamonix din Franța, vor avea loc lucrările Congresului Internaţional de Salvare Montană, cea mai mare acțiune de acest gen organizată pe plan mondial. Ţara noastră este membră de gradul A, cel mai mare posibil, având o vechime de peste 24 de ani în cadrul Comitetului Internaţional de Salvare Montană CISA IKAR și o activitate susținută în cadrul comisiilor de lucru ale acestui organism. În acest an, din România vor participa la Congresul Internaţional de Salvare Montană 22 salvatori montani, reprezentanți ai serviciilor salvamont din Argeş, Gorj, Hunedoara, Mureş, Prahova, Neamț, Curtea de Argeş, Sinaia, Maramureş, Covasna și un reprezentant din partea Inspectoratului General al Aviaţiei.

Salvamontiştii români au avut ocazia să prezinte, în ultimul an, delegaţiilor salvatorilor italieni, modul de organizare a structurilor Salvamont, bazele şi posturile salvamont, sistemul de formare şi Centrul Naţional de pregătire, metodele de intervenție şi dotările specifice. „Nivelul ridicat al activităţii de salvare montană din România a încantat partea italiană, una dintre ţările cele mai avansate în acest domeniu, care a dorit oficializarea unui parteneriat bilateral prin care să facem schimburi de bune practici, pregătirea în comun a instructorilor şi a salvatorilor. În faza finală sunt acum şi discuţiile şi detaliile de colaborare cu celelalte structuri care sunt implicate în salvarea montană din Italia, Guardia di Finanza si Fisps/ Federazione Italiana Sicurezza Piste Sci, structuri care şi-au anunţat şi ele interesul de a colabora cu Salvamont România.
Prima acţiune planificată să înceapă, după data semnării protocolului, a fost realizarea de către partea italiană a unui stagiu de pregătire şi omogenizare între instructori şi salvatori italieni şi patru instructori Salvamont, acţiune desfăşurată în masivul Dolomiti, în zona de activitate a echipei Feltre”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Săptămâna viitoare, la congresul internaţional de Salvare montană CISA IKAR de la Chamonix Franţa, cele două părţi vor prezenta celor peste 100 de delegaţii de pe toate continentele lumii, protocolul încheiat şi obiectivele sale.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here