Salonul de Pictură “Arte Mici” 2012

118

P1260024Casa de Cultură a Sidicatelor Motru a respirat iarăși aerul boem al evenimentelor cultural-sociale, frgmentate până mai ieri, de adunările sindicale, politice sau alte manifetări de club (să le numim “la modă”).

Salonul de Pictură “Arte Mici” și-a desemnat câștigătorii oferind 33 de premii copiilor care au arte-mici-3arătat că jocul culorii este jocul sfânt al “Bunei Vestiri”, deschizând porțile către copilărie, către “fascinația îngerilor” sau paleta fermecată a culorilor crude de primavară.

A fost o ediție de anvergură, datorată în primul rând artiștilor care s-au înscris în concurs, invitațiilor care au participat la festivitatea de premiere și vernisajul unei expoziții colective “Arte Mici”, cuprinzând 229 de artiști, români, care sunt stabiliți în România, Republica Moldova, Australia, Italia și Regatul Unit al Marii Britanii.

arte_miciManifestarea a debutat prin prezentarea de către Florin Preda-Dochinoiu a artiștilor participanți, cuvântul de deschindere revenind însă criticului de artă Pavel Sușară care a precizat că Salonul de Pictură “Arte Mici” este un lucru deosebit, unicat la nivel național, felicitând organizatorii și găsind foarte interesante lucrările celor înscriși la grupa de vârsta 3-6 ani, accentuând faptul că “pe măsură ce copiii cresc intervin deliberările, privirea este mai grăbită iar trăirea aceea unică, în care uimirea și magia se regăsesc natural, începe să se erodeze sau dispare cu totul”.

Nicolae Dragoș a lăudat inițiativa lui Florin Preda- Dochinoiu, spunând că astăzi centrul cultural al Universului s-a mutat la Motru. Poetul a menționat printre altele că dorește să participe și la cea de-a 190-a ediție a Salonului de Pictură “Arte Mici” pentru că 190 de ani s-au implinit pe 25 Martie 2012 de la inființarea Poliției Române.

Rumoarea micilor artiști a fost “deranjată” de curator în mometul anunțării premiilor. Cuvinte frumoase despre lucrările artiștilor au spus și Viorel Gârbaciu care a oferit pentru premiile copiilor mai multe exemplare din volumul său de versuri, iar jurnalistul Constantin Bunilă cu un timbru radiofonic a amintit că artiștii au chipuri angelice și că orice înger nu poate să picteze decât imagini pure, nealterate de umbra și putregaiul maturității.

Un moment surprinzător a fost prezența directorului Daniel Burlan care a spus că participă la acest eveniment “ca tată de artist”, iar pentru el toate lucrările participante s-au clasat pe locul I.

Cu emoția unui copil, Grigore Haidău a încercat să analizeze cromatic și sufletește lucrările înscrise în concurs, oferind un premiu care poartă numele fiului pierdut, “sublocotenent Cătălin Haidău”.

Dintre toți participanții la această festivitate cei mai importanți au fost artiștii premiați, și găsesc de cuviință să amintesc ierarhia caștigătorilor:

MARELE PREMIU

Adrian Cătălin IONESCU

LOCUL I

Andrei VĂDUVESCU 3-6 ani

Maria Delia NEZDOIMINOGA 7-10 ani

Maria Daniela OPRICA 11-15 ani

LOCUL II

Ioana Cristina SEMENESCU 3-6 ani

Ramona MARCIUC 7-10 ani

Georgiana Elena BULACU 11-15 ani

LOCUL III

Diana DRAICA 3-6 ani

Tudor Andrei MANCIU 7-10 ani

Liliana Ştefania TRICAN 11-15 ani

PREMIUL SPECIAL „ARTE MICI”

Elena HOGEA

Christian PIPELEA

PREMIUL SPECIAL „DE ORIGINALITATE”

Riana CIUCLEA

PREMIUL SPECIAL „PRIMĂVARA PICTURII”

Alexandru DAN

Marina VUIA

PREMIUL SPECIAL „FASCINAŢIE DE ÎNGER”

Diana APETREI

PREMIUL SPECIAL „BUNA – VESTIRE”

COOKIE (Andreea BURTEA)

Iulia DRAGOMIR

PREMIUL DE IMPACT

Horia DRĂGOESCU

PREMIUL SPECIAL „Puterea curcubeului”

Eva-Alexandra MUNTEANU

Ana-Maria MODAN

PREMIUL SPECIAL „Gorjeanul Talentat”

Marius UNGUREANU

PREMIUL SPECIAL „Prietenii artelor

Ana Cătălina STROE

PREMIUL SPECIAL „Cătălin Haidău”

Ruth CIUPEI

PREMIUL SPECIAL „Aurel Potcovaru”

Maria-Teodora SARCINĂ

Malina Claudia IONETE

PREMIUL SPECIAL „SURÂS DE ALBASTRU”

Giorgiana GURGU

PREMIUL SPECIAL „POVESTEA CULORII”

Bonari Beatrice ION

PREMIUL SPECIAL „CULORI PRIMARE DIN DIASPORA”

Alexandru IVANCEA

PREMIUL SPECIAL „Exploziv în pictură”

Eduard Andrei CHIŢULESCU

PREMIUL SPECIAL „PALETA FERMECATĂ”

Gina MURVAI

PREMIUL SPECIAL „PRIMA CULOARE PRIMARĂ”

Ioan Mihail MUTU

Corina Avram LĂPĂDAT

Felicitări oraganizatorilor, felicitări prietenilor Salonului de Pictură “Arte Mici” care au contribuit la premierea caștigătorilor și la buna desfășurare a evenimentului.

NB: Spații inedite de expunere în cadrul Salonului de Pictură “Arte Mici”: Catedrala Ortodoxă Parohia II Motru, foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor si Politia municipiului Motru.

Alexandru Preda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here