În cursul după-amiezei de miercuri, 29.10.2014, Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS s-a întâlnit cu premierul României, precum şi cu o parte dintre miniştrii şi înalţii demnitari ai Guvernului României. Întâlnirea a avut, mai ales, scopul de a primi garanţii ferme din partea premierului că cele convenite cu miniştrii cabinetului vor fi respectate întocmai şi sunt asumate de catre şeful guvernului. „Referitor la creşterea veniturilor salariaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, vă informăm că această creştere de venituri va fi realizată într-o sumă fixă de 100 lei brut, pe lună, pentru toţi salariaţii. Această creştere va fi aplicată de la 1 ianuarie 2015. Salariul minim pe economie va creşte în cursul anului 2015 în două tranşe, după cum urmează: de la 900 la 975 lei, cu începere de la 1 ianuarie 2015; la 1050 lei cu începere de la 1 iulie 2015”, susţin reprezentanţii Sanitas.