Salariul minim, majorat în ianuarie 2023

3010

Guvernul începe negocierile cu mediul de afaceri pentru creșterea salariului minim, a anunțat ministrul Muncii.

Acesta a precizat că Executivul vrea ca salariul minim majorat să intre în vigoare chiar din prima zi a anului viitor.

„Trebuie să găsim o soluție de majorare a salariului pentru că situația este extrem de complicată. Până la sfârșitul anului mi-am propus să am această discuție cu partenerii sociali astfel încât de la 1 ianuarie să intre în vigoare, dacă găsim o soluție să fie o majorare a salariului minim”, a declarat ministrul Marius Budăi la Antena 3.

1 COMENTARIU

  1. Acest Mama Omida iar vine cu promisiuni mincinoase.El o să crească pensiile, el o să mărească salariul minim, el o să facă, el o să dreagă … peste șase luni, un an ,doi ani … în funcție de… cum merge economia și de ce zic ce doi Ci, ciolacu și ciucă. Ne-am saturat de minciunile adunaturii psd pnl. Cu udmr iștii știm care este treabă, ei trag spuza pe turta lor, au și spus-o și nu se feresc .Pe când acește căpușe psd isto pnl isto mint de dimineața până seara. Ăștia se mint până și pe ei cu acele sondaje. La alegeri vor vedea sondajele pe bune ce îi vor trimite la groapa de gunoi a istoriei. Nu o să poată fura ei cât votam noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here