Salariul minim european, aviz favorabil

2918

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac anunță că directiva privind salariul minim european a primit aviz favorabil de la Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European, relatează România TV. 

Salariul minim european, avizat de Comisia de specialitate din Parlamentul European. Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale, promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv la protecția salariului minim pentru acei lucrători care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislației naționale.

„Statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care fac parte, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene. În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European și, după acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început, însă așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here