Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege prin care cele 41 de comisariate județene, între care și cel din Gorj, aflate în subordinea Gărzii Naționale de Mediu, vor deveni structuri fără personalitate juridică. Mai mult, salariile angajaților Gărzilor de Mediu se vor dubla, conform aceluiași proiect.
„Comisarii de mediu au un rol foarte important în protejarea mediului, dar munca lor este departe de a fi remunerată în mod adecvat de către stat. Din acest motiv, am inițiat proiectul de lege astfel încât să echivalăm salariile celor de la Garda de Mediu cu cele de la gărzile forestiere. Astfel, am eliminat inegalitățile salariale și am făcut un pas important în recunoașterea muncii Gărzii de Mediu”, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu au transmis, marţi, după adoptarea proiectului de lege primind salariile angajaţilor, că „s-a făcut dreptate”.
„După mult timp în care promisiunile privind eliminarea inechităților salariale au rămas doar vorbe în vânt, iar comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM), plătiți chiar și cu salarii de 2.600 de lei lunar, au fost considerați doar instrumente de imagine și ținte pentru atacuri, s-a făcut dreptate. Camera Deputaților a votat, azi, cu majoritate de voturi, proiectul de lege inițiat de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, care reglementează salariile angajaților de la Garda de Mediu, astfel încât să nu mai existe discrepanțe între această instituție și alte foruri similare de inspecție și control, precum și între salariați”, a transmis Garda de Mediu.
Se vorbește despre mafii și se arată cu degetul către oamenii instituției noastre, în ciuda eforturilor mari pe care le fac colegii noștri comisari, asigurând un serviciu de permanență neremunerat, atât în privința operațiunilor transfrontaliere, cât și a arderilor de deșeuri sau depozitelor necontrolate de deșeuri. În aceste condiții, numărul mic de angajați în raport cu domeniul și discrepanțele salariale – sunt oameni care prestează aceeași muncă și primesc sume cuprinse între 2.600 și 4.200 de lei pe lună – au făcut din ultimii ani unii foarte dificili din punct de vedere al gestionării resursei umane.
În toamna anului trecut proiectul eliminării acestor inechități a intrat în circuitul legislativ, iar acum putem spune cu adevărat că lucrurile au intrat pe făgașul normal pentru comisarii Gărzii de Mediu”, a spus Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM.
I.I.