Salariaţii Spitalului Rovinari îşi primesc tichetele, lunar şi integral

905

După ce timp de câteva luni, angajaţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari au aşteptat, în zadar, să îşi primească tichetele de masă, de la începutul verii situaţia a revenit la normal. Bonurile se acordă lunar şi integral. Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj spune că apreciază că acordarea tichetelor a devenit o normalitate la Spitalul Rovinari.

Veşti bune pentru salariaţii Spitalului Orăşenesc “Sfântul Ştefan” Rovinari. Conducerea unităţii a reuşit să găsească resursele financiare necesare acordării tichetelor de masă. „La spitalul din Rovinari, acordarea lunară şi integrală a tichetelor de masă, conform normelor legale, a devenit o obişnuinţă şi nu un cadou din partea managerului, aşa cum obişnuia vechea conducere, care a şi creat situaţia existentă. Recunoaştem că suntem în urmă cu acordarea acestor tichete, dar măcar se dau”, spune Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului Sănătatea Gorj.

Talabă: „Oamenii îşi primesc drepturile”
Sistarea acordării tichetelor de masă la unitatea sanitară menţionată i-a nemulţumit profund pe angajaţi, chiar dacă, de fiecare dată, conducerea spitalului a precizat că nu este rea voinţă, dar nu sunt resurse financiare pentru tichete. Din fericire, se pare că lucrurile vor intra în normal, managerul Constantin Talabă dând asigurări că va face tot ce este posibil pentru a acorda drepturile angajaţilor, dar şi pentru a asigura o bună funcţionare a Spitalului Rovinari. „Oamenii îşi primesc drepturile, atât cât se poate. Absolut orice problemă ar fi la nivelul spitalului, îi aştept pe angajaţi să vină să le discutăm. Toate deciziile se iau în urma consultărilor cu salariaţii”, precizează Talabă. De altfel, şi angajaţii care au acţionat în instanţă spitalul sunt dispuşi să renunţe la procese dacă până la sfârşitul anului se vor acorda şi tichetele restante, aferente lunilor ianuarie-iunie 2015.
Minodora Sucea

4 COMENTARII

  1. Directorul zice ca salariatii isi iau drepturile ”ATAT CAT SE POATE”, iar lui Maruta , asta i se pare ”NORMALITATE”. Asa sindicat, asa lider ! Parerea mea, ca simplu economist, e DIVERSIUNE, managerul interimar are examen pe post, ca in sfarsit a terminat cursurile de management obligatorii ptr. a putea participa la examen,si are nevoie de liniste, sa se pregateasca serios.(e singurul candidat, va dati seama ce greu ii va fi.) Boruga, ai grija, ti se pregateste ceva !

  2. MARUTA ESTI UN DOBITOC TE LAUZI DEGEABA MINTI CU NERUSINARE,SALARIATII DE LA SPITALUL ROVINARI PRIMESC TICHETE RESTANTE (PE LUNA FEBRUARIE)SI ASTA PENTRU CA SUNT 80 DE PROCESE PE ROL PENTRU A RECUPERA ACESTE TICHETE.MAI BINE AI SPUNE CUM AI PAACALIT TU SI LIDERUL TAU MANESCU OAMENII SA NU-SI CEARA DREPTURILE IN INSTANTA.PENTRU ACEST LUCRU LIDERUL TAU MANESCU A FOST UNS CU O JUMATATE DE NORMA IN PLUS.OARE PENRU EL SUNT BANI DAR PENTRU ALTII SI TICHETE NU ? OARE DE CE……….?

Dă-i un răspuns lui sindicat Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here