Salariaţii din sistemul sanitar au primit primele salarii indexate

207

Mijlocul lunii iulie a fost motiv de bucurie pentru angajaţii din sistemul sanitar gorjean. Primele salarii indexate cu opt procente au fost încasate recent. Sindicaliştii din sănătate spun că oamenii sunt foarte bucuroşi că au recuperat puţin din ceea ce au pierdut în perioada de recesiune.

Începând cu 1 iunie, salariile bugetarilor au fost majorate cu 8 procente. Primele salarii indexate au fost încasate zilele trecute. „Fiecare a primit cu câte un milion sau două în plus, în funcţie de încadrare. Toată lumea s-a bucurat, chiar dacă nu este o majorare, ci o recuperare din ceea ce ni s-a luat”, a declarat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj. Şi salariaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj au primit salariile majorate. Conducerea instituţiei spune că în continuare angajaţii vor primi şi tichetele de masă, dar şi sporurile. “Mi-am creat rezerve şi le voi da salariile cu sporuri şi tichete. Acestea vor fi primite de salariaţi la timp, chiar dacă fondul de salarii nu a crescut. În continuare, va trebui să tăiem din alte categorii de cheltuieli pentru a reuşi să ne menţinem la zi cu plata salariilor şi tichetelor”, explică Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Reducerile salariale impuse de fosta guvernare au afectat întreg sistemul bugetar. Angajaţii din sistemul sanitar au avut destul de mult de suferit din cauza măsurilor de austeritate impuse. Mai mult decât atât, deşi veniturile le-au fost diminuate, volumul de muncă a crescut, dat fiind faptul că angajările au fost blocate, iar o parte din personal a părăsit sistemul. Tocmai de aceea, indexarea salarială cu opt procente îi bucură destul de mult pe angajaţii de la stat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here