Salariații din învățământ își strigă nemulțumirile în stradă! Pichetare la Prefectura Gorj

728

Profesorii gorjeni se pregătesc de noi proteste. Miercuri, 15 martie, între orele 12.00-13.00, membrii de sindicat ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj și ai Sindicatului Liber din Învățământ Târgu-Jiu participă la pichetarea Prefecturii Gorj.

Manifestarea face parte dintr-un șir de proteste organizate la nivel național, prin care sindicaliștii solicită, de urgență, Guvernului României, să rezolve problema aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toți salariații din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022.
Se mai vrea găsirea de soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar, adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998 și aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri.
„În noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate”, cer sindicaliștii.
Ei cer și remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție.
Între altele, se dorește instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației, plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
„În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie vor recurge și la alte forme de protest”, anunță sindicaliștii gorjeni.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Așa zisi lideri de sindicat din învățământ arunca praf in ochi profesorilor cu aceste așa zise pichetări. Prin aceste circării ei vor să își justifice banii luați de la profesori. Dacă chiar vor sa punem presiune pe guvernanți, să mergem toți membrii de sindicat FSH, FSLI,USLI , fără vândutul Hadar de la ” Alma Mater”, în Piața Victorie și să cerem demisia acestor mincinoși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here