Salariat de la Cariera Jilț Sud, decedat la nici 54 de ani! Era internat la Spitalul Târgu Cărbunești

22161

„Încă un coleg de la Jilț Sud ne părăsește, înainte de a ieși la pensie, la nici 54 de ani”, a transmis sindicalistul Vasile Tivig, anunțând, amar, decesul colegului din CE Oltenia. Salariatul a murit în cursul nopții, în timp ce era internat în Spitalul Suport Covid de la Târgu Cărbunești, spune Tivig, cu mențiunea că angajatul de 53 de ani avea boli profesionale grave care i-ar fi grăbit decesul.

Acest salariat, că și alții decedați în ultimele luni, ar fi îndeplinit condițiile de pensionare dacă legea trecută de Parlament ar fi fost pusă în vigoare, spune liderul de sindicat din CEO, știut fiind că o mână de salariați încă protestează pentru ca parlamentarii, dar mai ales guvernanții să pună în aplicare legea de reducere a vârstei de pensionare, intrată în vigoare în toamna acestui an.

 

2 COMENTARII

  1. Dle sindicalist Tivig , salariatul ,spuneti dstra avea ,,boli profesionale grave ,,care i ar fi ,,grabit decesul,, ?! Sper sa recunoasteti cele prezentate si in fata legii , pentru ca daca se constata asa ceva , intrebarea mea fireasca este :de ce a mai fost ,,apt de munca,, si inca angajat ?! Sistemul va obliga sa interveniti in astfel de cazuri ,sau gresesc !

Dă-i un răspuns lui can can Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here