Elevii români vor studia, din anul școlar 2024 – 2025, o nouă materie. 300 de profesori s-au înscris deja în program.De anul următor, elevii români ar putea studia șahul în școli. Mai exact, din septembrie 2024, șahul va fi materie opțională.
Sportul minții este deja materie de studiu în 37 de țări din lume, iar introducerea șahului ca materie obligatorie în școli se află pe lista de priorități a Parlamentului European încă din 2011.
Șahul va fi predat în școli printr-un proiect lansat de Federația Română de Șah, numit ”Educație prin șah”. Acesta va fi un opțional pentru clasele a III-a și a IV-a.