Sabin Cornoiu prezidează lucrările Conferinței Naționale Salvamont din stațiunea Durău

1831

Începând de ieri, timp de trei zile, specialiștii în salvarea montană și-au dat întâlnire în cadrul Conferinţei Naţionale Salvamont, acțiune organizată în stațiunea Durău din județul Neamț.

Peste 100 de participanți, salvatori montani, reprezentanţi ai celor 42 de structuri Salvamont din România, distribuitori de echipamente de salvare și dezvoltatori de soluții cu aplicabilitate în acest domeniu participă la lucrările acestui deosebit de important eveniment pentru profesioniștii din salvarea montană.,,Pe lângă activitatea de analiză a problemelor întâmpinate în sezonul de vară şi stabilire a măsurilor necesare bunei pregătiri pentru sezonul de iarnă, în cadrul acestui eveniment se vor prezenta şi concluziile delegaţilor Salvamont România participanţi, în acest an, la Congresele mondiale FIPS din Argentina și CISA-IKAR din Polonia, rezultatele schimburilor de experienţă din Franţa, Italia, Polonia, Austria, Serbia”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj și președinte al Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România. Tot Sabin Cornoiu este cel care prezidează lucrările dezbătute în cadrul Conferinței Naționale Salvamont de la Durău.
De asemenea, în cadrul evenimentului se vor aborda şi dezbate următoarele teme: procesul de formare, evaluare și atestare profesională pentru ocupaţia salvator montan, programa şcolară, etape locale şi naţionale de formare, evaluare si atestare etc; analiza unor probleme specifice activităţii economico-financiară; noi norme şi proceduri tehnice şi organizatorice în activitatea de salvare montană; procesul de acreditare şi certificare a capacităţii de intervenţie şi al structurilor salvamont; stabilirea programului de activități de formare profesională și specializare pentru anul 2020. Acţiunea este organizată de către Salvamont România şi Salvamont Neamț. În anul 2018, salvamontiștii au fost solicitați să intervină la 5.919 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical(+13% față de anul 2017), acțiuni în care au fost salvate un număr de 7.066 de persoane (+8%). Dintre acestea, 2.358 cazuri au fost predate, pentru transport către unitățile medicale specializate, serviciilor de Ambulanță sau SMURD, 31 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 38 de cazuri au fost predate serviciului de medicină legală. Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.