Să redescoperim luciditatea gândirii şi a faptelor noastre

312

Ne facem tot mai puţin timp să gândim logic şi să acţionăm omeneşte. Chiar asistăm la o exacerbare a impulsurilor necontrolate, ocolind sau afurisind adevărul, onoarea şi ce mai este încă uman în noi. În schimb a devenit o plăcere a şmecheri şi a minţi, a invidia şi a bârfi, iar de aici mai este doar un mic pas până la impostură şi ură, lăcomie şi delaţiune, iar dincolo de incompetenţă, râvnind ranguri şi averi cât pot să cuprindă.
Şi trebuie să spunem că, de foarte multă vreme, mai exact din antichitate, s-a sperat cumva la clădirea “omului nou”, în sensul optimizării valorilor şi calităţilor umane, în raport cu cerinţele impuse de societate, dar şi de comunicare. De altfel Galilei, cu al său “Eppur si Muove”, descoperind că Pământul se învârte, normal că ar trebui să se schimbe şi oamenii în mentalitate şi comportament. După cum şi Heraclit din Efes atrăgând atenţia că “nu te poţi scălda de două ori în apa aceluiaşi râu“, şi că “totul curge”, şi omul ar trebui permanent să se primenească, lepădându-se de apucăturile rele. Ceva mai târziu, Renascentiştii chiar au militat pentru revoluţionarea în bună masură a Umanismului ca stare de spirit şi de cunoaştere, mai ales că, Biserica nu a făcut mare lucru, dimpotrivă dogmele sale i-au pus pe oameni adesea într-o mare încurcătură, vizavi de Lume şi Univers. Pentru ca mult mai târziu comunismul, dar şi capitalismul să reuşească formarea unui alt tip de om, alimentându-l cu atâtea năravuri rele, încât astăzi este cumplit de greu a-l desbăra pe individ de ele. Cu atât mai mult cu cât, în spatele unei democraţii de paradă, sunt întreţinute şi se amplifică apucăturile vechi şi noi în toată dimensiunea lor nefastă. Încurcate sunt şi căile Domnului, de vreme ce şi Forţa Divină l-a lăsat pe om de izbelişte, împingându-l în deznădejdile proprilor lui păcate, acesta uitând din pricina urii şi răzbunărilor sale ce înseamnă a trăi şi iubi frumos, a avea o minte limpede, o inimă bună şi un caracter ales.
Se dezlănţuie şi natura împotriva noastră, pentru că nu am ştiut s-o preţuim şi s-o protejăm la timpul cuvenit.
Şi iată, acum, în loc să simţim cum curge apă în seva fiecărui pomişor, sau frumuseţea primelor flori, să ne bucurăm de zburdălnicia păsărilor şi de veselia copiilor etc, simţim cum natura ne pedepseşte, punând în mişcare cutremure, inundaţii, alunecări de teren, secetă şi temperaturi toride, noxe şi epidemii, etc. – fenomene extreme ce pot să ne distrugă într-o clipită agoniseala de o viaţă sau să producă un dezastru natural fatal pentru omenire. Şi cum toate acestea nu ar fi suficiente în defavoarea umanităţii, băgăm de seamă că ne mai paşte şi un război devastator, aşa cum decurg evenimentele internaţionale în ultima vreme.
Şi atunci ce ar trebui făcut, pentru că trăim într-o eră a comunicării şi a tehnologiilor de vârf, dar încă suntem captivi însingurării din propriile noastre carapace pline de răutate şi egoism? Răspunsul salvării noastre nu ar fi greu de dat, de ne-am trezi măcar în ceasul al 12-lea pentru a purcede la respectarea Legii Universal valabile, punând în ecuaţie, cu puţină voinţă şi cu o educaţie pe măsură relaţiile noastre interumane fundamentate, bazate pe mai mult altruism şi pragmatism, şi nu în ultimul rând pe mai mult respect şi bun simţ între oameni.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here