Să mergem în grupe! CSM Târgu Jiu bate la porțile Europei

1244

Două meciuri le mai despart pe gorjencele de la CSM Târgu Jiu de grupele EHF. În calea formației noastre stau suedezele de la HK Onnereds, care vor avea de înfruntat o sală fierbinte în două zile consecutive. Sâmbătă și duminică se joacă, în orașul lui Brâncuși, meciurile din Turul 3 preliminar al competiției. Ambele confruntări încep la ora 18.00. În prima partidă, suedezele sunt considerate gazde. Antrenorul Liviu Andrieș și-a îndemnat fetele să se ridice la înălțimea momentului. Deși a admis că este cel mai important moment al carierei sale pe banca tehnică, strategul gorjean are mare încredere că echipa sa va obține calificarea. ,,Într-adevăr este o pagină de istorie pentru sportul de echipă din județul Gorj. E clar că iubitorii noștri de handbal sunt nerăbdători, precum suntem și noi. Toată lumea care este prinsă în acest acest proiect, în această echipă, de-abia așteaptă acest moment. Un moment deosebit de plăcut și de important pentru fiecare dintre noi și cred că ne vom ridica la nivelul acestei competiții și la nivelul acestui tur trei al Cupei EHF. Sunt convins că sâmbătă și duminică vom face jocuri nemaipomenite și la final ne vom bucura de o calificare istorică în grupele EHF. Ar însemna ceva extraordinar. Ne vom bucura la maximum de acest moment, de acest lucru, și cred că cu greu vom mai reuși să atingem o asemenea performanță. Deci va trebui să fim foarte atenți, foarte bine organizați, foarte bine pregătiți și foarte pragmatici pentru a reuși această frumoasă calificare”, a declarat Andrieș.
Antrenorul crede că avantajul terenului propriu este foarte important și speră să le ofere fanilor un nou moment memorabil, după promovarea în Liga Florilor și atingerea finalei Cupei României. ,,Da, putem să considerăm că este un atu că jucăm în fața propriilor suporteri. Jucăm acasă, știm terenul nostru, știm orice unghi al acestei săli, dar trebuie să fim foarte atenți, pentru că jucăm un tur trei preliminar. Pentru multe dintre fetele de la noi este o premieră să joace în cupele europene, deci va trebui să gestionăm foarte bine aceste emoții. Sunt convins că sâmbătă și duminică sala va fi plină. Sperăm ca acele momente minunate care l-am trăit și la Bistrița, când ne-am calificat în finala Cupei României, și momentele când am promovat cu această echipă, să le refacem și să le reamintim suporterilor că suntem cea mai reprezentativă echipă la ora actuală din județul Gorj. Sunt convins că vor fi alături de noi și ne vor susține”, a mai spus Andrieș.
Angela Pușcaș va reveni pe parchet pentru dubla cu suedezele, Ira Zinatullina fiind singura absență din lotul primei echipe.,,Angi nu este refăcută 100%, dar dorința de a juca e foarte mare și sunt convins că va da totul, iar pe lângă ea și celelalte fete care sunt pregătite. Singura care va lipsi din acest an, la acest eveniment important pentru noi, ca și echipă, este Ira, care încă este în perioada de recuperare”, a precizat Andrieș.HK Onnereds ocupă locul 4 în Suedia înainte de meciurile de la Târgu Jiu. În precedentul tur, nordicele au trecut, dramatic, de Hypo Niederösterreich, după loviturile de la 7 metri. În altă ordine de idei, gorjencele vor încerca să-i facă un cadou directorului clubului, Robert Bălăeț. Fostul pandur este născut pe 18 noiembrie, în ziua meciului tur.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here