S-au trezit cu poliția la școală, de ziua lor

4207

Surpriză de proporții pentru două eleve ale Liceului de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu. Joi, de ziua lor, micuțele au fost vizitate de un echipaj de poliție care a venit să le ureze „La mulți ani!”
„Aflând de la părinții sărbătoritelor că cele două fetițe și-ar dori să devină polițiste când vor crește, ne-am decis să le vizităm la școala unde învață și să le transmitem urări de ,,La mulți ani!”, dar și informații utile despre munca pe care o desfășoară un polițist”, a anunțat IPJ Gorj.
Sărbătoritele au primit în dar un „Certificat de polițiști junior”, care să marcheze ziua lor de naștere, iar tuturor elevilor le-au fost distribuite reviste cuprinzând activitățile reprezentative ale Poliției Române.
„Au fost momente memorabile pentru tot colectivul clasei I care le-a mulțumit călduros polițiștilor pentru surpriza făcută”, a mai precizat IPJ Gorj.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here