S-au terminat înscrierile la Titularizare 2012

415

titularizarePeste 600 de absolvenţi care doresc să-şi găsească un loc de muncă în învăţământ şi-au depus dosarele la cele 17 centre de examen organizate la nivelul judeţului Gorj. Candidaţii se pregătesc acum pentru probele practice, ce se vor desfăşura în mai, urmând ca în data de 2 august să susţină proba scrisă.

Începând cu anul 2012, titularizarea pe post în sistemul de învăţământ se va organiza la nivel de şcoală. 12 aprilie a fost ultima zi în care candidaţii şi-au putut depune dosarele la unul dintre cele 17 centre de concurs din Gorj. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, la nivelul judeţului nostru au fost depuse 614 dosare, în condiţiile în care sunt disponibile peste 300 de posturi, majoritatea pentru învăţători şi educatori.

Probele practice – eliminatorii

Concursul de titularizare pe post va avea loc în vară, în luna august, dar până atunci candidaţii vor fi supuşi unor probe practice. Astfel, după validarea fişelor de înscriere, vor urma inspecţiile la clasă ce se vor desfăşura în luna mai, datele exacte în care se vor desfăşura acestea urmând să fie stabilite de fiecare centru de examen. În funcţie de rezultatul raportului întocmit de comisia care a evaluat ora de curs, candidatul va afla dacă va participa sau nu la examenul scris din luna august, examen ale cărui rezultate vor fi afişate pe 6 august. Dacă trece de aceste probe, candidatul va obţine un post de un an de zile. În această perioadă, angajatul este supravegheat de un profesor mentor. La sfârşitul anului, profesorul debutant trebuie sa întocmească un portofoliu pe baza căruia va fi evaluat, pentru ca apoi să i se poată prelungi contractul de muncă. Contractele pe perioadă nedeterminată se fac doar acelor dascăli care au definitivatul în învăţământ luat.

Centre de examen în judeţ

La nivelul judeţului Gorj au fost stabilite 17 centre de concurs, dintre care nouă în Târgu-Jiu. Acestea sunt: Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu (centrul 1), Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu (centrul 2), Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu (centrul 3), Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu (centrul 4), Şcoala Generală „G. Uscătescu” Târgu-Cărbuneşti (centrul 5), Colegiul Tehnic Motru (centrul 6), Colegiul Tehnic nr. 2 Târgu-Jiu (centrul 7), Colegiul Tehnic Mătăsari (centrul 8), Liceul Teoretic Novaci (centrul 9), Liceul de Muzică şi Arte Plastice Târgu-Jiu (centrul 10), Liceul Teologic Târgu-Jiu (centrul 11), Liceul Tehnologic Bâlteni (centrul 12), Liceul Tehnologic Bustuchin (centrul 13), Şcoala Gimnazială Câlnic (centrul 14), Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia (centrul 15), Şcoala Postliceală „Omenia” Târgu-Jiu (centrul 16) şi Şcoala Postliceală „Carol Davila” Târgu-Jiu (centrul 17).

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here