S-au stabilit țintarele în fotbalul mic

308

Reprezentanții echipelor de la județ au pus la cale noul sezon în ședința Adunării Generale a cluburilor afiliate la AJF Gorj.

Situația economică lasă urme clare pe terenurile de fotbal din județ. Dacă altădată AJF Gorj se putea lăuda cu măcar 18 echipe înscrise la nivelul ligii a IV-a și cu peste 30 de echipe în ultimul eșalon valoric, acum se fac eforturi pentru a se ajunge la un număr de 14 echipe pentru Liga a IV-a, în vreme ce Liga a V-a va începe cu 20 echipe, împărțite în două serii. Deocamdată, pentru liga a IV-a nu sunt sigure decât 13 participante, AJF Gorj insistând pe lângă Universitatea Târgu Jiu pentru înscrierea echipei în Liga a IV-a pentru a avea un număr par de echipe și, implicit, un număr mai mare de meciuri pentru competitoare. „Sunt destul de multe probleme, sunt echipe care s-au retras, altele s-au înscris. Suntem mulţumiţi că se fac eforturi pentru dezvoltarea fotbalului judeţean. Sunt destule probleme, se fac eforturi. Suntem un judeţ mic, avem puţine terenuri de fotbal, dar sunt și localităţi cu terenuri de fotbal în care nu există echipe. Asta înseamnă că acolo sunt probleme”, a declarat președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu.

Premii de la CJ Gorj
Parteneriatul dintre AJF Gorj și Consiliul Județean Gorj continuă și în acest an, iar sumele alocate au fost acum îndreptate spre premierea echipelor de juniori care nu au avut neprezentări în ultimul sezon, pentru premierea echipei de juniori A1 a celor de la Internațional Bălești, care a terminat pe locul 4 pe țară, precum și pentru oferirea, în baza unei trageri la sorți, a mai multor seturi de fanioane și a unor plase de porți. Astfel, nouă echipe de juniori: Internaţional Băleşti, Minerul II Mătăsari, Vulturii Fărcăşeşti, Ştiinţa II Turceni, Viitorul Negomir, Parângul Bumbeşti Jiu, Petrolul Stoina, Petrofac Ţicleni şi AS Stejari, au primit câte 800 lei, Internaţional Băleşti a primit suma de 1.000 lei pentru performanța juniorilor A1. Seturi de fanioane au obținut: Ştiinţa Hurezani, Parângul Bumbeşti Jiu, Viitorul Brăneşti, Ştiinţa Godineşti şi Unirea Dragoteşti, în vreme ce: Unirea Cruşeţ, Minerul II Mătăsari, AS Scoarţa, Bradul Polovragi, Pandurii Padeş şi Bistriţa Peştişani au câștigat plase de porți.

Probleme financiare
Dacă unele echipe au ales să nu mai continue activitatea sportivă din cauza problemelor financiare, asta nu înseamnă că restul echipelor nu se confruntă și ele cu probleme de acest gen. Distanțele mari între localități sunt printre problemele care dau cele mai mari bătăi de cap reprezentanților echipelor din liga a IV-a. Un meci de genul Energetica Tismana – Unirea Crușeț implică nu doar costuri mari pentru oaspeți, distanța fiind de peste 100 km, ci și o durată de deplasare, drumurile din județ „oferind” o călătorie de aproape două ore.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here