În urmă cu exact doi ani, fiica lui Mihai Rămescu îşi pune pirostriile la Motru, nunta fiind precedată de un scandal de proporţii pentru că o ambulanţă din localitate nu a putut trece de o stradă pe care alaiul de petrecăreţi încinseseră o horă.
Socrul mic s-a ales cu o plângere penală, fiind cercetat, imediat după, pentru blocarea drumului public, dar şi pentru utilizarea bunurilor societății sale în alte scopuri, după nunta fiicei sale. A scăpat de acuzaţii, după ceva timp, dar nunta şi evenimentele care i-au precedat, finalizate cu o noapte la beci pentru socrii mici, a rămas în memoria colectivă. De altfel, la nici o lună de la nuntă, Rămescu şi salariaţii săi intrau în grevă, protestând astfel pentru excesul de zel al autorităţilor la adresa firmei afaceristului motrean.
Nunta fiicei lui Rămescu rămâne unul dintre cele mai fastuase evenimente din Motru. Nunta a fost ca în poveşti, nelipsind caleştile, vestimentaţiile sclipitoare, preparatele gustoase şi muzica de calitate. S-a dat de băut şi de mâncare la toţi privitorii, de la evenimentul organizat în restaurantul părinţilor miresei nelipsind persoane sus-puse şi de vază din comunitatea gorjeană.
A.Stoica