S-au epuizat biletele pentru întâlnirea României

606

Gorjenii, care nu au apucat să-şi cumpere bilet pentru următorul meci al naţionalei, au şanse foarte mici să mai poată intra pe arena din Ardeal. Toate biletele la jocul dintre România și Danemarca, programat pe 26 martie, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 21.45, au fost achiziționate sau rezervate. 27.000 de tichete au fost puse la vânzare pentru jocul cu nordicii. Meciul contează pentru preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018. Totuşi, Federaţia Română de Fotbal îi sfătuieşte pe suporterii naţionalei să urmărească site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. În cazul în care anumite comenzi vor fi anulate, există posibilitatea comercializării acelor tichete rămase tot prin intermediul site-urilor respective. Biletele pentru partida programată la finalul lunii martie au costat 35 de lei (la peluze), 100 de lei (la tribuna I şi a II-a), 400 de lei (VIP / etaj 4) şi 500 de lei (VIP / etaj 3).

Federalii se tem de incidente
Tribunele pline de pe Cluj Arena reprezintă griji suplimentare pentru oficialii FRF. După incidentele cu Polonia, România este monitorizată de FIFA, iar Arena Naţională din Bucureşti a fost deja suspendată după ultimul meci al naţionalei. Dacă suporterii vor cauza alte neplăceri se va activa automat interdicţia de a juca pe Arena Naţională în următorul meci de pe teren propriu. În plus, fiind consideraţi recidivişti, ar urma cel puţin un meci cu porţile închise, pe un alt stadion. În aceste condiţii, conform presei centrale, organizatorii au pregătit deja un plan de securitate fără precedent. Astfel, vor exista mai multe cordoane pentru controlul corporal în rândul suporterilor înainte de intrarea efectivă în arenă, iar la turnicheţi vor fi folosite inclusiv detectoare de metale. La fel de drastic va fi controlul în parcări, inclusiv în cele subterane. De asemenea, galeriile vor fi monitorizate special, iar în stadion vor fi mai multe zone fără spectatori. Paradoxal, cea mai mare problemă râmâne cea a posibilelor incidente între fanii diverselor cluburi româneşti. “Tribunele stadionului din Cluj vor fi controlate anti-pirotehnic, chiar înainte de joc, pentru evitarea introducerii torţelor şi petardelor în noaptea de dinaintea partidei, cum se întâmplă de obicei. În loc de 300 de stewarzi, câţi au fost cu Muntenegru, la meciul cu Danemarca vor fi 500, iar numărul jandarmilor va creşte şi el”, au declarat surse federale.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.