Juvenes Translatores este concursul anual de traducere adresat tinerilor în vârstă de 17 ani din întreaga Uniune Europeană. În fiecare toamnă, școli din întreaga UE se înscriu pe platforma JT pentru ca elevii lor să aibă șansa de a participa la acest concurs foarte popular, în cadrul căruia pot traduce în și din oricare limbă oficială a UE.
Înscrierile pentru ediția din 2024 s-au deschis pe 2 septembrie, la ora 13.00 (ora României), și rămân deschise până pe 14 octombrie, la ora 13.00 (ora României). Ca în fiecare an, dacă numărul de școli înscrise dintr-o anumită țară depășește numărul de locuri alocate țării respective (egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European), se va proceda la o selectare aleatorie, de către calculator, din rândul școlilor înscrise. România dispune de 33 de locuri.
La 17 octombrie, toate școlile înscrise în cadrul JT2024 vor putea participa la o întâlnire online cu traducătorii Direcției Generale Traduceri, între orele 11.00-12.30 (ora României). Concursul va avea loc pe 28 noiembrie, după care traducătorii din cadrul Direcției Generale Traduceri vor evalua textele primite și vor selecta cea mai bună traducere din fiecare țară a UE. Cei 27 de câștigători, care vor fi anunțați la începutul anului viitor, vor beneficia de o excursie de trei zile la Bruxelles și vor primi un trofeu.