Universitatea Craiova a fost la un pas de o surpriză neplăcută, sâmbătă seara, pe Stadionul Ion Oblemenco. Gazdele nu şi-au găsit ritmul cu codaşa FC Voluntari, iar trupa condusă de Cristiano Bergodi putea da lovitura în repriza secundă. Ilfovenii au deschis scorul în minutul 54, prin Papazoglou, după o acţiune care a ridiculizat defensiva adversă. Amfitrionii au avut nevoie de două faze fixe pentru a obţine un succes nesperat în ultimul sfert de oră al confruntării. Mai întâi, Cicâldău a adus egalarea dintr-o lovitură liberă de la 18 metri (`74), iar apoi Bălaşa a înscris după un corner executat de Mihăilă (`88). Craiova a acumulat 37 de puncte, iar în ultimul meci al anului se va deplasa pe Arena Naţională, pentru duelul cu FCSB.
Piţurcă: ,,Am câștigat. Nu îmi trebuie mai mult”
Antrenorul Victor Piţurcă nu a fost încântat de joc, dar a fost mulţumit că echipa sa a obţinut victoria. Managerul oltenilor a declarat că Universitatea a pierdut puncte când a jucat mai bine ca adversarul, iar succesele sunt tot ce contează. ,,Mi-a plăcut că am câștigat cele 3 puncte. Atât! Nici nu îmi trebuie mai mult. Am vorbit mult cu jucătorii și le-am spus și la pauză că trebuie să luptăm până la final. Nu mi se pare că cei de la Voluntari au avt ocazii, doar oportunități. Mă bucur foarte mult pentru Bălașa. A greșit cu Astra și astăzi a dat golul victoriei. Cicâldău a avut o execuție extraordinară și a relansat meciul”, a spus Piţurcă. „Da, nu am făcut un joc foarte bun, dar am compensat cu dăruirea și cu ambiția noastră. Am arătat că suntem o echipă și asta ne-a ajutat să luăm cele trei puncte în seara asta. Mă așteptam să fie greu, mai ales când am văzut că nu avem o zi foarte bună.
Exersez foarte mult la antrenamente loviturile libere și mă bucur că mi-a ieșit. Am mai dat unul cu Chindia, dar acela a fost deviat. Mă bucur foarte mult pentru acest gol, pe care îl dedic întregii echipe. Aveam mare nevoie de această victorie. Reacția publicului a fost oarecum normală. Eram conduși cu 1-0, pierdusem meciul trecut, la Astra… Eu îi înțeleg, știu că vor mai mult de la noi. Dar îi rugăm pe această cale să ne susțină indiferent de scor, pentru că ei știu că noi dăm tot ce avem mai bun“, a declarat ,,decarul” Alex Cicâldău.
„Este o victorie foarte muncită, ne-am chinuit destul de mult pentru ea. Trebuie să ținem capul sus, pentru că spre final am reușit să câștigăm. Atâta timp cât am fost conduși cu 1-0 nu ne gândeam decât la cum să întoarcem scorul. Spre bucuria noastră am reușit. Orice meci este greu, mai ales dacă adversarul se închide și joacă pe contraatac”, l-a completat fundașul dreapta al Universității, Alexandru Mățel.
Primele contre între Cârţu şi Piţurcă?
Pauza competiţională care vine după meciul cu FCSB poate fi decisivă pentru viitorul lui Victor Piţurcă la Craiova. Antrenorul a declarat, în continuare, că vrea titlul în Liga 1, dar pentru a forma o echipă competitivă are nevoie de alte investiţii. Managerul oltenilor a admis că ia în calcul şi demisia dacă pretenţiile sale în materie de jucători nu sunt satisfăcute. Pe de altă parte, preşedintele ,,juveţilor”, Sorin Cârţu, i-a reamintit lui Piţurcă că Universitatea a adus foarte mulţi fotbalişti şi înaintea începerii sezonului, iar aşteptările erau mai mari. Cârţu nu a exclus o plecare a fostului selecţioner de la echipă, declarând că nimeni nu îl ţine cu forţa.„Noi am sperat la un alt grafic, dar vedem cum se va termina înainte de play-off. Şi Piţurcă e nemulţumit, dar nu o să dea el din casă sau o să dea vina pe jucători. Nu are nimeni nimic împotriva lui dacă nu ia titlul, atât timp cât proiectul merge mai departe. Dacă nu-i convine, nimeni nu-l forţează. Nici el nu a fost super încântat, e evident, dar sunt posibilităţi să se îndrepte lucrurile. Şi în vară clubul a făcut investiţii, a dat bani pe Ivan, Vătăjelu, Ivanov, Qaka. S-au făcut eforturi financiare de nivelul milioanelor de euro. A contat foarte mult absenţa lui Koljic sau Cosic. Aştept mai mult de la Ivan, de la Cicâldău, care e preferatul meu. El nu a avut pauză după sezonul trecut, dar e calitate de fotbalist”, a declarat Sorin Cârţu.
Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1 (0-0)
Craiova: Popescu – Măţel, Bălaşa, Tiago Ferreira, Bancu – Zakaric (57, Roman), Mateiu (75, Ivanov), Cicâldău – Bărbuţ, Niţu (25, Ivan), Mihăilă. Antrenor: Victor Piţurcă.
FC Voluntari: Rîmniceanu – Struna, J. Rodriguez (90+1, Țîră), Armaş, Al. Vlad – I. Gheorghe, Gorobsov (78, Balaur), Laidouni – Costin (42, Ebralidze), Papazoglou, Căpăţînă. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cătălin Pasăre