S-au branşat ilegal la reţeaua de energie electrică

495

Un echipaj de jandarmi din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, împreună cu lucrători din cadrul CEZ România, au organizat miercuri 03 iulie, o acţiune privind prevenirea sustragerii de energie electrică pe raza Municipiului Târgu-Jiu. Cu această ocazie s-a identificat un imobil care fusese branşat ilegal la reţea.

Pe timpul desfăşurării acţiunii menţionate, a fost identificat un imobil situat pe strada Călăraşi, care era branşat ilegal la reţeaua de energie electrică iar în urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul imobilului în persoana numitului M.T., de 55 ani, domiciliat în municipiul Târgu-Jiu, care s-a branşat ilegal la tabloul de distribuţie, ocolind astfel echipamentul de măsurare şi contorizare.
Inspectorii din cadrul CEZ România au procedat la identificarea receptoarelor, în imobil existând un număr de 13 receptoare, toate în stare de funcţionare (becuri, televizor, maşină de spălat, boiler, aerotermă, cuptor microunde, radiator, frigider, şi aşa mai departe), fiind întocmită o notă de constatare şi urmează ca prejudiciul cauzat să fie calculat şi transmis ulterior.
În baza art. 214 Cod de procedură penală, persoanei în cauză i s-au întocmit de către efectivele de jandarmi, actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de modificare fără drept a componentelor instalaţiilor energetice şi furt de curent electric, fapte prevăzute şi pedepsite de prevederile din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale şi de prevederile din Codul Penal.
Dosarul cauzei urmează a fi înaintat organelor abilitate, în vederea efectuării cercetărilor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here