Inspectoratul Școlar Județean Gorj a afișat săptămâna aceasta lista cu primele rezultate ale concursului pentru gradații de merit. Printre candidații care au participat anul acesta la concurs se numără mai mulți actuali sau foști inspectori școlari și directori de unități de învățământ. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate până pe 23 iunie, după soluționarea contestațiilor depuse de candidați.
La categoria personal de conducere, îndrumare și control, pentru care au fost alocate patru gradații de merit, și-au depus dosarele șase directori și directori adjuncți de unități de învățământ. Pe primul loc, cu 146 de puncte, se situează Sulea Vasile Alin, directorul Școlii Gimnaziale ”Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, urmat de Somîcu Cornel, directorul Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” Bălești, cu 141 de puncte, Vodislav Maria, director adjunct la Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, cu 139 de puncte, Bugă Liliana, de la Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Fărcășești, cu 136 de puncte, Vulpe Veronica, de la Școala Gimnazială Crușeț, cu 133 de puncte, și Ilinca (Sichitiu)Aura Maria, de la Școala Gimnazială ”Ion Grigoroiu” Lelești, cu 118 puncte. Nu sunt însă singurii directori sau directori adjuncți care apar pe lista aspiranților la gradații de merit. Pe lista respectivă mai apar: Rădoi Adriana Cristina, de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărescu” Târgu-Jiu, care și-a depus dosarul la categoria profesor pentru învățământul primar (134 puncte), Păuna Rodica, de la Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru (profesor Limba și literatura română; 135.50 puncte), Păunescu Anghel Nicolae, de la Liceul Teologic Târgu-Jiu (147.00 puncte), Luță Antonie Adrian, de la Colegiul Tehnic Mătăsari (Geografie 100.50 puncte), Bîzocu Codruța Nicoleta, de la Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu (Chimie, 147.00 puncte) sau Tauru Cristina, de la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Tg Jiu (Discipline tehnice, 135.25 puncte). Pe lista celor care au participat la concursul pentru gradații de merit apar și numele mai multor inspectori școlari: Giurca Otilia Ionela (Limba și literatura română 136.50 puncte), Negrea Nicolae (Istorie, 147.50 puncte), Todea Sorin Matei (Matematică, 146.50 puncte), Tatomir-Gîrdu Cristina-Maria (Biologie, 147.00 puncte), Popescu Gabriel Victor (Educație muzicală, 149.00 puncte). Lista completă a candidaților și a punctajelor acordate la concursul pentru obținerea gradațiilor de merit poate fi consultată pe site-ul IȘJ Gorj.
Rezultatele finale, săptămâna viitoare
Perioada de depunere a contestațiilor se încheie astăzi, rămânând de văzut câți dintre candidați vor contesta punctajele obținute, mai ales că s-au înregistrat diferențe foarte mari între autoevaluare și punctajele acordate de comisie. La educatoare, de exemplu, în cazul uneia dintre candidate, între cele două punctaje există o diferență de 90 de puncte, de la 147 la 57,14. Asta în condițiile în care, potrivit metodologiei, punctajul minim pentru obținerea gradației de merit este 75 de puncte. Reamintim că la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu calificativul “Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată şi care a dovedit performanţe deosebite în: activitatea didactică cuantificată în rezultatele elevilor; inovarea didactică în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor prin utilizarea tehnologiei și a internetului sau a altor modalități alternative de educație, în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei/inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, etapa sector/judeţeană şi a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2015 – 31 august 2020; prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune. La concurs se mai poate înscrie și personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1 septembrie 2015 – 31 august 2020, şi calificativul “Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată. Rezultatele finale ale concursului vor fi validate și afișate până la data de 23 iunie 2021. Gradația de merit reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deţinut, conform legii.
Roxana Lupu