S-a vindecat de coronavirus și intră în campanie. Vrea al cincilea mandat de primar

2287

Primarul Victor Geogia candidează pentru un nou mandat la Primăria Bengești-Ciocadia, al cincilea.
Edilul PSD a revenit de luni la primărie, după două săptămâni de concediu. Primarul a fost internat în spital la Târgu-Cărbunești, după ce a fost depistat cu noul coronavirus. „Am avut dublă pneumonie. Am stat două săptămâni în concediu. De luni am revenit la serviciu, fiindcă sunt destule probleme care trebuie rezolvate. Mă simt bine, la spital nu am avut probleme deosebite. Am avut doar o tuse de care am scăpat în cinci-șase zile, fiind răcit la plămâni. Tratamentul a fost destul de bun”, a declarat Geogia, la un post local de radio.
Cât timp a stat departe de primărie, Geogia spune că a colaborat cu viceprimarul, pentru a rezolva problemele comunității. „A fost o perioadă grea, eu fiind un om foarte activ. Am colaborat foarte bine cu domnul viceprimar. Aveam aproape în fiecare dimineață teleconferință, a mers treaba bine”, a mai precizat Geogia.
Primarul social-democrat candidează pentru al cincilea mandat. „Voi candida, deși PNL a început de două săptămâni campania electorală. Eu ceea ce am promis, m-am ținut de cuvânt”, spune Geogia, menționând că se află într-un parteneriat cu alte localități pentru introducerea rețelei de gaze în comună. „Sper ca în următorii doi ani să introducem gazele în comună”, a mai adăugat Geogia.
PNL merge în alegeri pe mâna tânărului Mădălin Guță. „Avem o luptă electorală între două persoane, una în persoana mea, care dorește să aducă comuna în stadiul pe care îl merită, de comună europeană, o comună cu apă, canalizare, gaze, etc. și una care ar promite absolut orice doar de dragul de a mai prinde un mandat și ale cărui rezultate în 16 ani le cunoaștem cu toții”, susține candidatul PNL.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.