S-a urcat beat și cu permisul suspendat la volan

479

Un bărbat de 41 de ani, din Stoina, este cercetat pentru două infracțiuni, după ce a fost oprit în trafic de polițiști. Agenții l-au depistat în timp ce conducea un autoturism, deși are permisul suspendat. Mai mult, acesta se afla și în stare avansată de ebrietate. ”La data de 26 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din comuna Stoina, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 40 Stoina, iar cu ocazia verificărilor în bazele de date, acesta figurează cu permisul de conducere suspendat. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here