S-a urcat beat la volan

435

politisti trafic (3)Poliţiştii din Motru, s-au sesizat din oficiu, marţi, cu privire la faptul că a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale în care a fost implicat un autoturism. Şoferul, care se afla în stare de ebrietate, s-a ales cu dosar penal.

S-a urcat beat la volan şi a provocat un accident. Vorbim despre un motrean de 53 de ani, care nu a ţinut cont că se află în stare de ebrietate şi s-a urcat la volan. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu asupra accidentului, la faţa locului identificând proprietarul autoturismului, un bărbat de 53 ani, din municipiul Motru. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că motreanul, în timp ce conducea acel autoturism, deşi se afla sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi a lovit mai mulţi arbori. Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Motru unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Autoturismul a fost distrus în proporţie de 10%.

Deşi accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here