Când pierzi un coleg și nu unul oarecare, unul deosebit, un prieten, tulburarea sufletească nu poate fi descrisă. Rememorezi momente și evenimente, cauți forță să te-aduni pentru a-i transmite un mesaj de adio, un mesaj familiei, dar nimic nu iese. Manole a fost colegul meu de promoție și, apoi, de echipă, care m-a cucerit. El este primul om care mi-a deschis drumul spre cariera de polițist judiciar, eu doream să lucrez în poliția economică, cedându-mi locul la “judiciar, raion Gorj” în schimbul celui de „criminalist, raion Gorj” unde fusesem repartizat contrar voinței mele. Cu el am mers la prima cercetare la fața locului, cu el am stat la aceeași gazdă vreo zece luni, cu el am construit echipa de legendă a judiciariștilor gorjeni: Căpitanul Ghimiși, căpitanul Burghiu, cpt. Baroianu, lt. maj. Mogoe, lt. maj. Stoica, lt. Rosca, cpt. Oprița etc., cu toții ajunși ulterior în funcții de vârf la Poliția Gorjeană. Ce echipă! Noi n-am lăsat omoruri, tâlhării și violuri cu autori necunoscuți. Dotat cu o inteligență impecabilă, abil și cu un „simț al hoțului” de neegalat, citea hoțul din priviri! Făceam cu el perechea cea mai bună când intram în anchetă: ne sincronizam întrebările, prevedeam reciproc răspunsurile și veneam cu întrebări dibace care-l dezarmau pe infractor și aflam adevărul. Zilele și nopțile de permanentă căutare până ce descopeream infractorii unor fapte grele, mâncați ori nemâncați, odihniți ori nu, toate acestea au mușcat puțin câte puțin din sănătatea lui Manole, boala l-a răpus, iar acum ne-a părăsit mergând în împărăția legendelor. Ofițerul judiciar Manole Ghimiși, lordul, cum îi spuneam noi, omul cu care te ungeai la rană, pleacă, dar legenda judiciaristului Ghimiși rămâne. Poveștile adevărate cu Manole et comp devin legende. Adio prietene! Fie-ți calea bătătorită cu verdeață și flori așa cum ți-a fost sufletul!
Cu recunoștință, General dr. I. Staicu
