S-a stabilit planul de măsuri pentru iarna 2012-2013

125

La şedinţa de Consiliu Local din această lună s-a aprobat planul de măsuri privind pregătirile pentru iarnă, dar şi pentru apărarea împotriva fenomenelor meteorologice periculoase care ar putea apărea pe parcursul sezonului rece.

În vederea bunei desfăşurări a circulaţiei rutiere şi pietonale, atât pe străzile municipiului Târgu-Jiu, cât şi pe aleile pietonale din cadrul zonelor de locuinţe, autorităţile locale vor avea în vedere mai multe măsuri. Astfel, se va face aprovizionarea, eşalonat şi în funcţie de necesităţi, cu nisip antiderapant de către DSC Târgu-Jiu, în cantitate de 1.800 tone, a unei cantităţi de 80 tone mixtură asfaltică rece, 300 tone de sare, precum şi 60 tone clorură de calciu solidă, 30 tone clorură de calciu lichidă, inclusiv inhibator de coroziune. Termenul pentru aprovizionare este 15 noiembrie. Până la aceeaşi dată vor fi amplasate butoaie de nisip sau europubele – 50 de bucăţi – la interscţiile străzilor cu trafic intens de circulaţie, la pasarele, spitale, şcoli, treceri de pietoni, în vederea folosirii nisipului ca antiderapant. Şi la unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar se va distribui material antiderapant, respectiv nisip, până la data de 25 noiembrie.

Utilaje pentru deszăpezire
Pentru a nu fi luaţi prin surprindere de iarnă, reprezentanţii autorităţilor locale au pregătit din timp planul de măsuri ce urmează a fi aplicate la nivelul municipiului pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi a fenomenelor meteorologice periculoase din sezonul rece 2012-2013. Astfel, utilajele care vor interveni la apelul comandamentului de iarnă sunt: trei buldoexcavatoare, două tractoare cu MIG pentru împrăştierea nisipului antiderapant, două tractoare cu remorcă pentru răspândirea manuală a nisipului; două tractoare cu plug semipurtat, o autobasculantă de 16 tone, patru autobasculante de 27 tone, un autoîncărcător IFRON, o autocisternă pentru împrăştiat clorură lichidă, o wollă, două autogredere, două autobasculante cu lamă, şase UNIMOG -uri, două sărăriţe cu lamă, o autoutilitară ARO, un buldozer cu şenile, un ATV cu lamă.
Aceste utilaje vor acţiona pe traseele stabilite prin regulamentul şi caietul de sarcini privind activitatea de deszăpezire, precum şi pe traseele stabilite operativ de către Comandamentul de deszăpezire.
Pe timpul iernii se vor lua măsuri de evacuare a zăpezii pe următoarele zone: traseele folosite de transportul în comun, inclusiv staţiile de urcare-coborâre; accesul către spitale, şcoli, grădiniţe şi licee, instituţii ale statului, punctele de colectare a gunoiului şi parcările de reşedinţă din cartierele de blocuri.
Tot pentru perioada de iarnă 2012-2013, Primăria municipiului Târgu-Jiu, prin Serviciul Gospodărire Comunală, va achiziţiona o cantitate de minim 50 mc lemn pentru foc, care se va distribui unor familii defavorizate, în baza unor anchete sociale întocmite de Direcţia de Protecţie Socială. Cantitatea maximă ce poate fi distribuită unei familii este de 0,5 metri cubi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here